PRIVAȚIÚNE, privațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVAȚIÚNE ~i f. 1) v. A PRIVA și A SE PRIVA. 2) Lipsă de mijloace necesare; sărăcie; mizerie. [Sil. -ți-u-] /<fr. privation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVAȚIÚNE s.f. Pierdere, suprimare, lipsă a unui drept, a unui bun, a unui avantaj. ♦ (La pl.) Lipsă, sărăcie; abținere voită. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. privation, lat. privatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVAȚIÚNE s. f. faptul de a (se) priva; (pl.) lipsuri, sărăcie. (< fr. privation, lat. privatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVAȚIÚNE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

privațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. privațiúnii; pl. privațiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink