priponire sf [At: LB / V: (îvr) prep~ / Pl: ~ri / E: priponi] 1 Legare a unui animal, a unei ambarcații etc. de un pripon¹ sau de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze Si: (rar) priponeală (1). 2 Punere la picioarele unui animal a unei piedici sau a ceva similar, ca să nu se poată deplasa repede și departe Si: (rar) priponeală (2). 3 (Pan) Imobilizare sau fixare a unei persoane sau a unei părți a corpului său cu ajutorul unei frânghii, al unui dispozitiv etc. Si: (rar) priponeală (3). 4 (Pgn) Prindere sau legare ori fixare solidă a unui obiect de ceva Si: (rar) priponeală (4). 5 Postare provocatoare a unei persoane în fața cuiva Si: (rar) priponeală (5). 6 Rezemare. 7 (Fig) Dârzenie sau încăpățânare în susținerea a ceva.

PRIPONIRE, priponiri, s. f. Acțiunea de a priponi. Priponirea calului.

PRIPONI, priponesc, vb. IV. Tranz. 1. A lega un animal de (sau cu) un pripon. ♦ A pune piedică la picioarele animalelor (ca să nu poată fugi). ♦ A lega de un pripon o ambarcațiune. 2. P. gener. A imobiliza, a fixa ceva (prin legare); a lega. – Din pripon.

preponire sf vz priponire

priponi [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc, (reg) pripon / E: pripon¹] 1-2 vtrp (C. i. animale, ambarcații etc.) A lega de un pripon¹ sau de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze. 3-4 vtrp (C. i. animale) A pune o piedică sau ceva similar ca să nu se poată deplasa repede și departe. 5 vt (Pan; c. i. oameni sau părți ale corpului lor) A imobiliza sau a fixa cu ajutorul unei frânghii, al unui dispozitiv etc. 6 vt (Pgn; c. i. diverse obiecte) A prinde sau a lega ori a fixa bine de ceva. 7 vr (Reg; d. oameni) A se rezema. 8 vr (Rar; d. oameni) A se posta provocator în fața cuiva. 9 vr (Fig) A ține cu dârzenie sau cu încăpățânare la ceva.

PRIPONI, priponesc, vb. IV. Tranz. 1. A lega un animal de (sau cu) un pripon. ♦ A pune piedică la picioarele animalelor (ca să nu poată fugi). ♦ A lega de un pripon o ambarcație. 2. P. gener. A imobiliza, a fixa ceva (prin legare); a lega. – Din pripon.

PRIPONI, priponesc, vb. IV. Tranz. A lega de un pripon un animal, pentru a-l împiedica să se depărteze. Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorit lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. Siminoc descălecă și el, priponi calul, făcu focul, scoase merindele și începu să mănînce lîngă foc. ISPIRESCU, L. 384. Ședea Toma cel vestit Lîngă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut în negru pămînt. ALECSANDRI, P. P. 72. ♦ A lega de un pripon o ambarcație pentru a o fixa la țărm. Sute de șlepuri sînt ancorate de-a lungul malurilor, priponite cu parîme groase de sîrmă. BART, E. 330. Dînd caicul de la uscat în mare și priponindu-l de un par ce înadins bătusă la mal, de cu sară ș-au gătit provizia trebuincioasă pentru vreme de opt zile. DRĂGHICI, R. 220. ♦ A fixa un obiect legîndu-l de ceva. Damigeana de vin. era legată cruciș și priponită de leuci. SADOVEANU, O. L. 16. Spre semn de opreală apa este închisă și ciutura priponită. SBIERA, P. 228. ♦ (Rar, cu privire la părți ale corpului omenesc) A lega, a înțepeni, a fixa. Ali... a legat cobză pe hoge cu picioarele aduse lîngă șale și mîinile priponite din coate la vîrfurile picioarelor. SADOVEANU, O. E. 145.

A PRIPONI ~esc tranz. 1) (animale, ambarcații) A lega de un pripon. 2) fig. (obiecte) A imobiliza prinzând de ceva. /Din pripon

priponì v. a lega vitele, calul de pripon: murgușoru-mi priponesc AL.

priponésc v. tr. (d. pripon). Leg țeapăn ca să nu se poată depărta: a priponi o vită, o plută.

priponire s. f., g.-d. art. priponirii; pl. priponiri

priponire s. f., g.-d. art. priponirii; pl. priponiri

priponire s. f., g.-d. art. priponirii; pl. priponiri

priponi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priponesc, 3 sg. priponește, imperf. 1 priponeam; conj. prez. 1 sg. să priponesc, 3 să priponească

priponi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priponesc, imperf. 3 sg. priponea; conj. prez. 3 să priponească

priponi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priponesc, imperf. 3 sg. priponea; conj. prez. 3 sg. și pl. priponească

a se priponi în făcăleț expr. (obs. – d. femei) a avea contact sexual (cu un bărbat).

priponi, priponesc v. t. a aresta, a închide.

PRIPONIRE s. legare, legat, (înv.) priponeală. (~ unei vite la păscut.)

PRIPONIRE s. legare, legat, (înv.) priponeală. (~ unei vite la păscut.)

PRIPONI vb. a lega, (Transilv. și Ban.) a păivăni. (A ~ un animal la păscut.)

PRIPONI vb. a lega, (Transilv. și Ban.) a păivăni. (A ~ un animal la păscut.)

A priponi ≠ a despriponi corectat(ă)