prilejire sf [At: COD. VOR. 84/14 / Pl: ~ri / E: prileji] 1 (Îrg) Întâmplare. 2 (Îrg) Ivire. 3 (Îrg) Nimerire. 4 (Îvr) Găsire. 5-6 (Înv) (Căutare sau) găsire a unui moment oportun. 7 (Îvr) Îngrijire. 8 (Înv) Prilej (6).

PRILEJIRE, prilejiri, s. f. (Învechit) Prilej, ocazie, împrejurare. Mă azvîrlii în căruță, surugiul scoase un răcnet sălbatic, care în acea prilejire mi se părea ca o cobe rea. RUSSO, O. 142.

prilejire f. împrejurare: într’această grea prilejire OD.

prilejíre f. Vechĭ. Ocaziune. Împrejurare.

pârleji v vz prileji

pârliji v vz prileji

prăleji^[1] v vz prileji

preleji v vz prileji

prileji [At: (a. 1631) GCR I, 75/22 / V: (înv) prălăji^[1], prel~, (îvr) pârl~, (reg) pârliji / Pzi: ~jesc / E: prilej] 1 vru (Îrg) A se întâmpla. 2 vrui (Îrg) A se ivi. 3 vr (Înv; îlv) A i se ~ moarte(a) A muri. 4 vt (Rar) A prilejui (5). 5 vr (Îrg; d. oameni) A se nimeri. 6 vt (Îvr; îf pârleji) A găsi. 7-8 vr (Înv) (A căuta sau) a găsi un moment oportun.

prilejui [At: PAMFILE, DUȘM. 161 / Pzi: ~esc / E: prilej + -ui] 1 vt A permite. 2 vt A determina. 3 vt A constitui o ocazie favorabilă pentru ceva Si: a ocaziona. 4 vrim (Rar) A se ivi ocazia favorabilă. 5 vt A fi cauza Si: a cauza, a pricinui, a produce, a provoca, (rar) a prileji (4), (înv) a pricinui. 6 vr (Reg; d. oameni) A se nimeri.

PRILEJI vb. IV v. prilejui.

PRILEJUI, prilejuiesc, vb. IV. Tranz. A da prilej la...; a cauza, a pricinui. Romanul care a prilejuit lovitura însă îl citise. AGÎRBICEANU, S. P. 247. ◊ Refl. impers. (Și în forma prileji) A i se întîmpla. I se prileji aceeași nenorocire ce întîmpină vestitul biruitor de la Canne. HASDEU, I. V. 189. ♦ (Rar) A favoriza. Venise să vadă pe mîndrul fecior ce-l prilejise norocul. ȘEZ. IX 117. – Variantă: prileji vb. IV.

A PRILEJUI ~iesc tranz. (sentimente, trăiri, acțiuni etc.) A face să se producă printr-un prilej. Mi s-a ~it o călătorie. /prilej + suf. ~ui

prilejì v. 1. a ocaziona: întârzierea prileji mântuirea BĂLC.; 2. a se întâmpla: acolo m’am prilejit și eu; 3. a afla prilej: Batori nu se prileji a răspunde cererii BĂLC. [Slav. PRILIEZATI, a se da la, a stârni].

prelejésc, V. prilejesc.

prilejésc v. tr. (vsl. prilezati, a sta alăturĭ, a persevera, d. ležati, a zăcea, leštĭlegon, a se culca. V. polignesc). Ocazionez, cauzez: plecarea luĭ prileji descoperirea. V. refl. Găsesc prilej: dușmaniĭ nu s’aŭ prilejit să năvălească. Mă întîmplu, găsesc prilej (mă zgodesc): așa s’a prilejit și boĭerilor (Cost. 1, 292). – Și pre- (ib. 318).

prileji (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejesc, 3 sg. prilejește, imperf. 1 prilejeam; conj. prez. 1 sg. să prilejesc, 3 să prilejească

prilejui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejuiesc, 3 sg. prilejuiește, imperf. 1 prilejuiam; conj. prez. 1 sg. să prilejuiesc, 3 să prilejuiască

prileji (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejesc, imperf. 3 sg. prilejea; conj. prez. 3 să prilejească

prilejui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejuiesc, imperf. 3 sg. prilejuia; conj. prez. 3 să prilejuiască

prileji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejesc, imperf. 3 sg. prilejea; conj. prez. 3 sg. și pl. prilejească

prilejui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejuiesc, imperf. 3 sg. prilejuia; conj. prez. 3 sg. și pl. prilejuiască

prilejui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejuiesc, conj. prilejuiască)

prileji (prilejesc, prilejit), vb. – 1. A da ocazie, a cauza, a da naștere, a da loc. – 2. (Refl.) A se folosi de ocazie. – 3. (Refl.) A se afla întîmplător, a coincide. – 4. (Refl.) A se întîmpla, a se petrece. Sl. priležati, priležą „a fi alături” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 292). – Der. prilej, s. n. (ocazie, motiv, cauză; pretext, nuanță; înv., Mold., resurse, bunuri).

PRILEJIRE s. v. caz, circumstanță condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare.

prilejire s. v. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. POSTURĂ. POZIȚIE. SITUAȚIE. STARE.

PRILEJI vb. v. cauza, declanșa, determina, dezlănțui, genera, isca, întâmpla, naște, nimeri, petrece, potrivi, pricinui, prilejui, produce, provoca, stârni, surveni.

PRILEJUI vb. v. întâmpla, nimeri, potrivi.

PRILEJUI vb. 1. a îngădui, a permite. (Întâlnirea a ~ un util schimb de opinii.) 2. (rar) a ocaziona. (Această împrejurare a ~ întâlnirea lor.) 3. v. stârni.

prileji vb. v. CAUZA. DECLANȘA. DETERMINA. DEZLĂNȚUI. GENERA. ISCA. ÎNTÎMPLA. NAȘTE. NIMERI. PETRECE. POTRIVI. PRICINUI. PRILEJUI. PRODUCE. PROVOCA. STÎRNI. SURVENI.

prilejui vb. v. ÎNTÎMPLA. NIMERI. POTRIVI.

PRILEJUI vb. 1. a îngădui, a permite. (Întîlnirea a ~ un util schimb de experiență.) 2. (rar) a ocaziona. (Această împrejurare a ~ întîlnirea lor.) 3. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.)