prihor^[1] sm vz prigoare

PRIGOARE s. f. v. prigorie.

PRIGORIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigoare s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).

pregoare sf vz prigoare

pregor sm vz prigoare

pricoară sf vz prigoare

prigoară sf vz prigoare

prigoare sf [At: POLIZU / V: ~orie, (reg) preg~, pregor, ~icoară, ~ră, ~oi, ~on, ~or, ~orea / Pl: ~ori / E: prigori] 1 (Reg) Caniculă. 2 (Reg; îf prihoară) Parte a muntelui bătută de soare Si: (reg) arșiță. 3 (Reg; fig; îf prigor) Supărare. 4 Pasăre migratoare, zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coada lungă și ascuțită, care trăiește pe malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, ciuma-albinelor, furnicar, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine, pietrar, ploiește, ploiete, presură¹ (1-2), prigorean, prigoruie, prior¹, viespar, viespăriță (Merops apiaster). 5 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-roșu, prihor-roșu Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 6 (Orn; reg) Viespar (Pernis apivorus). 7 (Reg; îe) A se usca ca ~oria A slăbi. 8 (Reg; îe) A mânca ca ~oria A mânca foarte puțin Si: a ciuguli, a gusta. 9 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-albastru, prihor-albastru Gât-vânăt (Luscinia svecica cyanecula).

prigoi sm vz prigoare

prigon¹ sm vz prigoare

prigor sm vz prigoare

prigorea sf vz prigoare

prigorie sf vz prigoare

prihoară^[1] sf vz prigoare

FURNICAR² sm. 1 🐙 = FURNICĂ-MARE; ~-ROȘIE = FURNICĂ-DE-COPACI ¶ 2 🐦PRIGOARE ¶ 3 🐦SCORȚAR ¶ 4 🐒 Mamifer, cu botul lung și ascuțit, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata) (🖼 2252) [furnică].

PRIGOARE, prigori, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigorie s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).

PRIGORIE s. f. v. prigoare.

PRIGOARE, prigori, s. f. (Ornit.) Prigorie.

PRIGORIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare cu ciocul lung și cu pene multicolore, care trăiește în cîrduri, făcîndu-și cuibul în malul lutos al apelor și hrănindu-se mai ales cu insecte (Merops apiaster); albinărel, prigoare. Are nevoie de sfaturile dumnisale cum are nevoie prigoria de apă. SADOVEANU, F. J. 505. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii. TOPÎRCEANU, M. 28.

PRIGORIE ~i f. Pasăre migratoare de talie medie, cu cioc subțire și alungit, cu penaj divers și viu colorat, care își face cuibul în maluri lutoase și se hrănește mai ales cu viespi și albine; albinărel. [G.-D. prigoriei] /v. a prigori

prigoare f. 1. V. prihoriu; 2. pasăre ce se hrănește cu albine și de aceea numită albinărel sau viespar (Merops apiaster). [Lit. arsură (v. prigorì), după coloarea roșiatică a pieptului acestei păsări].

prigoáre f., pl. orĭ (d. prigoresc, ca dogoare d. dogoresc. La început, prigoare însemna „arsură, aprindere”, apoĭ, din cauza penelor roșiĭ, s’a numit așa și pasărea). O pasăre (numită și albinărel) de mărimea merleĭ, cu penele roșiĭ, verzĭ, galbene și altfel și care mănîncă albine (merops apiaster). – Și prigórie: o prigorie țîrîĭa în înălțime (Sadov. VR. 1911, 3, 336); și prigór și prihór. V. vĭespar.

prigórie, V. prigoare.

prigorie (desp. -ri-e) s. f., art. prigoria (desp. -ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (desp. -ri-i-)

prigorie (-ri-e) s. f., art. prigoria (-ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (-ri-i-)

prigorie s. f. (sil. -ri-e), art. prigoria (sil. -ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (sil. -ri-i-)

prigoare (prigori), s. f. – 1. Albinărel (Merops apiaster). – 2. Gușă-roșie (Rubecula familiaris). – Var. prigor(ie), Banat prigoruie, prihor. Gr. πρηγορῶν „gușă”; gușă-roșie are gușa de altă culoare decît restul penelor. Se consideră în general că este vorba de un der. de la a prigori „a (se) pîrli”, datorită culorii aprinse a penajului (Tiktin; Candrea; Scriban); însă cel al albinărelului este destul de variat.

PRIGOARE s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, gușă-roșie, măcăleandru, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.

PRIGORIE s. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, furnicar, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.

prigoare s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FIERBINȚEALĂ. GUȘĂ-ROȘIE. MĂCĂLEANDRU. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

PRIGORIE s. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, furnicar, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.

prigórie, (prigoare), s.f. Pasăre de mărimea unei turturele, viu colorată, cu ciocul lung și subțire (Merops riparia). ■ Semnalată în zăvoiul Tisei. – Var. a lui prigoare (der. regr. din prigoni „a izgoni, a fugări”) (Candrea, după DER; MDA).

prigorie, (prigoare), s.f. – (ornit.) Pasăre de mărimea unei turturele, viu colorată, cu ciocul lung și subțire (Merops riparia). Semnalată în zăvoiul Tisei (Timur, 2007: 101). – Var. a lui prigoare (der. regr. din prigoni „a izgoni, a fugări” < sl. prigoniti) (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).