prihod sn [At: LIUBA – IANA, M. 61 / V: ~ot, ~iod / Pl: ? / E: bg проход] 1 (Reg) Potecă în pădure, făcută de animalele sălbatice. 2 (Reg: îf priod) Loc de trecere peste un deal. 3 (Reg; îaf) Trecătoare printre munți Si: pas, (iuz) prihodiște, (reg) prihoață. 4 (Reg) Despărțitură la stână unde se închid oile înainte de muls. 5 (Trs) Organ genital al calului. 6 (Trs) Organ genital al iepei.

prihot sn vz prihod

priod s vz prihod

PRIOD s. n. (Regional) 1. Drumul pe unde trece vînatul; trecătoarea vînatului. 2. Loc de pîndă la vînat.

PRIOD s. n. (Reg.) 1. Drumul pe unde trece vînatul. 2. Loc de pîndă la vînat. – Sb. prehod.

priod (-duri), s. n. – (Banat) Drum de munte. Sb. prihod (Candrea).

prihod, prihoduri, s.n. (reg.) 1. loc în pădure pe unde trece vânatul; potecă, cărare făcută de animalele sălbatice. 2. (în forma: priod) loc de trecere printre stânci; trecătoare, pas, posadă, prihodiște. 3. despărțitură la stână unde se închid oile înainte de muls.

prihód, prihoduri, s.n. (reg.) 1. Locul unde pasc vitele în drum spre adăpost sau spre casă. 2. Cale pe unde trece vânatul. 3. Trecătoare, pas, posadă. 4. Cale de acces, potecă; șar. ■ (top.) Prihod, fânațe, deal în Costeni, Inău, Rogoz, Săcel, Dragomirești. – Din bg. prohod (MDA); din sl. prichod „trecere” (Petrovici).

prihod, prihoduri, s.n. – (reg.) 1. Locul unde pasc vitele în drum spre adăpost sau spre casă. 2. Cale pe unde trece vânatul. 3. Trecătoare, pas, posadă. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 4. Cale de acces, potecă; șar. ♦ (top.) Prihod, fânațe, deal în Costeni, Inău, Rogoz; Săcel, Dragomirești (Vișovan, 2008). – Din bg. prohod (MDA); din sl. prichod „trecere” (E. Petrovici).

prihod, -uri, s.n. – Trecătoare, cale de acces, potecă; șar. Dosu Prihodiștii (în Odești, Codru), „pe acolo merg vitele la pășunat” (Odobescu 1973); Prihodiște, toponim în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din bg. prohod (MDA).