prietenește av [At: R. POPESCU, ap. CM I, 360 / P: pri-e~ / V: (reg) pre~, ~tin~ / E: prieten + -ește] 1 Ca un prieten (1). 2 Ca între prieteni (1). 3 Cu prietenie (3) Si: amical.

PRIETENEȘTE adv. Ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință, amical. Îi întinse prietenește mîna. REBREANU, R. 23. S-a apropiat prietenește de pătimașă și i-a șoptit... CARAGIALE, O. III 44.

PRIETENEȘTE adv. În felul prietenilor; cum obișnuiesc prietenii; ca prietenii. [Sil. pri-e-] /prieten + suf. ~ește

prietenéște adv. (d. prietenesc). Ca prieteniĭ, amicalmente.

pretenește av vz prietenește

preteni v vz prieteni

pretini v vz prieteni

prieteni [At: URECHE, ap. LET. I, 190/26 / P și: pri-e~ / V: (reg) pret~, pretini, ~tini, pritini, (cscj) pretina / Pzi: ~nesc / E: prieten] 1 vrr (Îrg) A se împrieteni. 2 vrr (Reg; îf pretini) A se întovărăși la un drum. 3 vi (Îvr; îf prietini) A-i fi favorabil.

prietinește av vz prietenește

prietini v vz prieteni

pritini v vz prieteni

prietenește (desp. pri-e-) adv.

prietenește (pri-e-) adv.

prietenește adv. (sil. pri-e-)

PRIETENEȘTE adv. 1. amical, bine, prietenos. (M-a primit ~.) 2. v. binevoitor.

PRIETENEȘTE adv. 1. amical, bine, prietenos. (M-a primit ~.) 2. binevoitor, cordial, prietenos. (I-a vorbit ~.)

PRIETENI vb. v. împrieteni.

prieteni vb. v. ÎMPRIETENI.

Prietenește ≠ dușmănește

A prieteni ≠ a se dușmăni

prieteni, prietenesc, vb. I 1. (refl.; înv. și reg.) a se împrieteni. 2. (înv.; în forma: prietini) a-i fi cuiva favorabil, binevoitor.