PREZBÍTER, prezbiteri, s. m. Titlu (onorific) pentru o persoană care face parte din cinul¹ (2) bisericesc; spec. preot. – Din ngr. presbytos, fr. presbytère.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PREZBÍTER ~i m. 1) înv. (în biserica creștină) Slujitor al cultului. 2) Conducător electiv (dintre mireni) al bisericii prezbiteriene. /<ngr. presbytos, fr. presbytere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREZBÍTER s. m. membru al cinului preoțesc; preot (la catolici). (< gr. presbytos, fr. presbytère)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prezbíter s. m., pl. prezbíteri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

prezbiter¹, prezbiteri s. m. Titlu (onorific) pentru o persoană care face parte din clerul bisericesc; spec. preot. ♦ Denumire a conducătorilor Bis., purtată atât de episcopi, cât și de preoți în primul secol creștin. [Var.: presbíter, prezvíter, presvíter s. m.] – Din gr. presvitos.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

prezbitér² s. n. v. prezbiteriu.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink