PREROGATÍVĂ, prerogative, s. f. Împuternicire, privilegiu acordat în exclusivitate șefului unui stat sau unui demnitar. – Din fr. prérogative, lat. praerogativa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PREROGATÍVĂ ~e f. Privilegiu acordat în exclusivitate unui organ de stat sau unei persoane oficiale. /<fr. prérogative
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREROGATÍVĂ s.f. 1. Centurie care își dădea prima votul în condițiile din vechea Romă. 2. Autoritate, privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. [< fr. prérogative, cf. lat. praerogativa].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PREROGATÍVĂ s. f. privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. (< fr. prérogative, lat. praerogativa)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PREROGATÍVĂ s. privilegiu, (înv.) pronomion. (~ unui demnitar.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

prerogatívă s. f., g.-d. art. prerogatívei; pl. prerogatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink