prepozițional, ~ă a [At: IORDAN, L. R. A. 288 / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr prépositionnel] (D. anumite construcții gramaticale) Construit cu ajutorul unei prepoziții.

PREPOZIȚIONAL, -Ă, prepoziționali, -e, adj. (Despre anumite construcții gramaticale) Format cu o prepoziție. Caz prepozițional, a Multe substantive, în combinație cu prepoziții, devin adverbe... ba chiar locuțiuni prepoziționale. GRAUR, F. L. 145. – Pronunțat: -ți-o-.

PREPOZIȚIONAL, -Ă adj. Construit cu o prepoziție; cerut de o prepoziție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. prépositionnel].

PREPOZIȚIONAL, -Ă adj. (despre construcții gramaticale) construit cu o prepoziție. (< fr. prépositionnel)

PREPOZIȚIONAL ~ă (~i, ~e) 1) Care este realizat cu ajutorul unei prepoziții. Construcție ~ă. ◊ Locuțiune ~ă îmbinare de cuvinte cu valoare de prepoziție. 2) Care este impus de o prepoziție; cerut de o prepoziție. Regim ~. [Sil. -ți-o-] /<fr. prépositionnel

*prepoziționál, -ă adj. (după prepozițiune. Cp. cu adițional). Gram. Relativ la prepozițiune. Genitivu saŭ dativu prepozițional, acel format cu de saŭ la, ca: ministeru de justiție, am dat apă la găinĭ îld. ministru justițiiĭ, am dat apă găinilor. Locuțiune prepozițională care ține loc de prepozițiune (ca de-a lungu). – Se zice și prepozitiv. V. conjuncțional.

prepozițional (desp. -ți-o-) adj. m., pl. prepoziționali; f. prepozițională, pl. prepoziționale

prepozițional (-ți-o-) adj. m., pl. prepoziționali; f. prepozițională, pl. prepoziționale

prepozițional adj. m. (sil. -ți-o-), pl. prepoziționali; f. sg. prepozițională, pl. prepoziționale

PREPOZIȚIONAL, -Ă adj. (cf. fr. prépositionnel): în sintagmele atribut prepozițional, caz prepozițional, complement prepozițional, element predicativ suplimentar prepozițional, formă prepozițională, locuțiune prepozițională și perifrază prepozițională (v.).