PREOȚÍ, preoțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face preot; a (se) popi, a (se) hirotonisi. 2. Intranz. (Înv.) A exercita funcția de preot; a păstori. [Pr.: pre-o-] – Din preot.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PREOȚÍ ~ésc 1. tranz. A face să se preoțească; a popi; a hirotonisi. 2. intranz. A exercita funcția de preot; a fi preot; a păstori. [Sil. pre-o-] /Din preot
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE PREOȚÍ mă ~ésc intranz. A deveni preot; a se popi; a se hirotonisi. [Sil. pre-o-] /Din preot
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PREOȚÍ vb. v. hirotonisi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PREOȚÍ vb. v. păstori.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
preoțí vb. (sil. pre-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. preoțésc, imperf. 3 sg. preoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. preoțeáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRÉOT, preoți, s. m. Slujitor al unui cult religios, învestit cu dreptul de a oficia actele de cult; popă. ♦ Fig. Cel care slujește un ideal, o învățătură; apostol. ◊ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din lat. presbiterum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRÉOT ~ți m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; popă. 2) fig. Persoană care slujește cu devotament unui ideal, unei cauze; apostol. /<lat. praesbiter
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRÉOT s. (BIS.) părinte, popă, (livr.) păstor, sacerdot. (~ ortodox.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
preót (préoți), s. m. – Prezbiter, sacerdot. – Var. mold. preut, Trans. preót. Mr. preftu, istr. prewt. Lat. prĕbĭter, var. vulgară a lui prĕsbyter (Densusianu, Hlr., 126; Pușcariu 1375; Candrea-Dens., 1441; REW 6750), cf. alb. prift (Philippide, II, 651), vegl. prat, it. prete (abruz. préute), prov., v. fr. preire, cat. prévere. – Der. (toate cu var. mold.) preoteasă, s. f. (nevastă de preot); preoți, vb. (a sluji ca preot); preoție, s. f. (sacerdoțiu); preoțesc, adj. (sacerdotal); preoțește, adv. (ca preoții); preoțime, s. f. (adunare de preoți). Este dubletul lui presbiter, s. m., din lat., var. presviter, din ngr. πρεσβύτερος, der. protopresbiter, s. m. (protopop), din ngr. προτοπρεσβύτερος.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
préot s. m., pl. préoți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
feméie-préot s.f. Femeie care îndeplinește funcția de preot (în cadrul bisericii anglicane) ◊ „La Catedrala din Bristol a Bisericii Anglicane a avut loc ceremonia primirii în rândul preoților a primei femei. Evenimentul este urmarea deciziei Bisericii Anglicane de a hirotonisi femei-preot, decizie mult discutată și contestată de Biserica Catolică.” R.l. 14 III 94 p. 8; v. și Luc. 5 V 84 p. 12, ◊ „22” 43/96 p. 16 //din femeie + preot//
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink