PRELÚDIU, preludii, s. n. 1. Parte introductivă a unei compoziții muzicale mai ample. ♦ Spec. Prima piesă muzicală dintr-o suită instrumentală; piesă care precedă o fugă sau un coral. ♦ Piesă instrumentală independentă, scrisă în formă liberă. 2. Exercițiu muzical pregătitor; p. ext. improvizație. 3. Fig. Ceea ce anunță, precedă sau pregătește o acțiune sau un eveniment; acțiune premergătoare. – Din fr. prélude, it. preludio, germ. Präludium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

prelúdiu [diu pron. diu] s. n., art. prelúdiul; pl. prelúdii, art. prelúdiile (-di-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRELÚDIU s. v. cuvânt introductiv, cuvânt înainte, introducere, prefață.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRELÚDIU ~i n. 1) Succesiune de note cântate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesară. 2) Parte introductivă a unei compoziții muzicale. 3) Piesă instrumentală independentă de formă liberă și de proporții mici. 4) fig. Acțiune care precedă altă acțiune, anunțând începutul ei; acțiune preliminară. /<fr. prélude, it. preludio, germ. Präludium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRELÚDIU s.n. 1. Piesă instrumentală care are funcția de a introduce, de a preceda o lucrare muzicală mai amplă. ♦ Compoziție muzicală instrumentală de sine stătătoare, cu un caracter și o structură foarte variate. 2. (Fig.) Ceea ce precedă, pregătește, anunță un eveniment, o acțiune, un început. [Pron. -diu. / cf. it. preludio, germ. Präludium, fr. prélude < lat. prae – înainte, ludus – cântec].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRELÚDIU s. n. 1. exercițiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mâinilor ori vocii; (p. ext.) improvizație muzicală preliminară. 2. parte introductivă a unei compoziții muzicale. ◊ piesă care precedă o fugă, o tocată, un coral; prima parte a suitei. ◊ compoziție muzicală instrumentală independentă, cu un caracter și o structură foarte variate. ◊ lucrare simfonică, programatică. 3. ceea ce precedă, anunță (o acțiune). (< germ. Präludium, it. preludio, fr. prélude)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prelúdiu s. n. [-diu pron. -diu], art. prelúdiul; pl. prelúdii, art. prelúdiile (sil. -di-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*prelúdiŭ n. (lat. praeludium, d. ludus, joc, lúdere, a juca). Acțiunea de a preluda. Scurt cîntec introductiv în ainte [!] de cîntecu principal. Fig. Mică acțiune în aintea celeĭ principale: aceștĭ fiorĭ îs preludiile frigurilor, tunetele-s preludiile furtuniĭ. V. pestref.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

preludiu (‹ lat, praeludium; it. preludio; fr. prélude; germ. Vorspiel). 1. Scurtă improvizație* care precede execuția unei piese vocale, instrumentale, vocal-instrumentale sau oficierea unei ceremonii religioase, având o dublă funcție: aceea de a-i „acorda” pe interpreți prin fixarea tonului de bază [v. intonație (I, 1)] și aceea de a crea un „montaj psihologic” propice receptării mesajului muzical ce urmează a fi transmis. Până în sec. 16, termenul de p. a avut numai această accepțiune. În sec. 17 piesele instr. care, în acest context, nu aveau o scriitură polif. fugato* erau denumite p. ♦ În serviciul religios protestant, intonarea coralului* era precedată de un p. – coral (germ. Choralvorspiel) fie improvizat („a preludiu” = a cânta liber, a improviza), fie consemnat în partitură*; cel din urmă, utilizând o mare varietate de procedee omofone* și polif., a conturat p.-coral al lui J.S. Bach. 2. Începând din a doua jumătate a sec. 16, numele a desemnat, p. ext., piesă muzicală care prefațează fuga*, suita (I, 1), cantata*, opera* etc. În acest sens, p. este sin. cu introducere (2) (entrada, entrée*, intrada* sau chiar cu uvertură). Spre sfârșitul sec. 17, p. devine numele obișnuit al primei părți din suita instr. (pentru laută*, clavecin*, orch. etc.). În principiu, arhitectura p. nu este canonizată, el putând adopta forma de lied* bi- sau tripartit, de sinfonia* it., uvertură fr. etc. P. care preced fugile și tocatele* de orgă sau clavecin ale lui J.S. Bach au, de cele mai multe ori, forma suită, cu evoluția tonală obișnuită la dominantă* sau la relativa* majoră*. 3. Începând din sec. 19, numele este atribuit, printr-o ext. și mai largă, și unor piese muzicale de sine stătătoare, indicând asupra dimensiunilor reduse și a libertății formale a acestora. P. de operă sau de suită pentru orch. capătă și ele o oarecare autonomie, putând fi executate și independent de context; prin emanciparea lor se naște p. simfonic. P. pentru pian sunt grupate uneori în cicluri (I, 1), „construite” pe baza opozițiilor dinamice*, de caracter (v. caracter, piesă de) etc. dintre piesele componente. În epoca modernă au compus p. (instr. sau simf., independente sau în cicluri) Chopin, Debussy, Rahmaninov, Skribian. În muzica românească: Enescu, I. Dumitrescu.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

preludiu-coral v. preludiu (1).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink