PREFORMAȚIE, preformații, s. f. (Înv.) Conformație moștenită; predispoziție. – Din fr. préformation.

preformație sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 108 / Pl: ~ii / E: fr préformation] 1 Formație care precedă o altă formație. 2 Conformație moștenită. 3 Predispoziție.

PREFORMAȚIE, preformații, s. f. (Înv.) Conformație moștenită; predispoziție. – Din fr. préformation.

PREFORMAȚIE, preformații, s. f. (Rar) Conformație moștenită, formație primitivă.

PREFORMAȚIE s.f. (Înv.) Conformație moștenită; predispoziție; preformism. [Gen. -iei, var. preformațiune s.f. / cf. fr. préformation, engl. preformation, germ. Präformation, it. preformazione].

PREFORMAȚIE s. f. (biol.) conformație moștenită; predispoziție. (< fr. préformation)

PREFORMAȚIUNE s.f. v. preformație.

preformație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. preformația (desp. -ți-a), g.-d. art. preformației; pl. preformații, art. preformațiile (desp. -ți-i-)

preformație (înv.) (-ți-e) s. f., art. preformația (-ți-a), g.-d. art. preformației; pl. preformații, art. preformațiile (-ți-i-)

preformație s. f., pl. preformații