PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. A scrie prefața unei cărți (a altcuiva). — Din fr. préfacer.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Scriere cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. — Din fr. préface, lat. praefatio.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. A scrie prefața unei cărți (a altcuiva). – Din fr. préfacer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. – Din fr. préface, lat. praefatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

prefațá (a ~) vb., ind. prez. 3 prefațeáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prefáță s. f., g.-d. art. preféței; pl. preféțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFÁȚĂ s. introducere, cuvânt introductiv, cuvânt înainte, (livr.) preambul, (înv.) introducție, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvântare, (grecism înv.) proimion. (~ la un studiu.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A prefața ≠ a postfața
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Prefață ≠ epilog, postfață
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A PREFAȚÁ ~éz tranz. (cărți, lucrări) 1) A înzestra cu o prefață. 2) A prezenta printr-o prefață. /<fr. préfacer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFÁȚĂ ~éțe f. Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prolog. /<fr. préface, lat. prefatio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFAȚÁ vb. I. tr. A scrie o prefață la o carte. [Cf. fr. préfacer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFÁȚĂ s.f. Cuvânt către cititori așezat la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă; precuvântare. [Pl. -fețe. / cf. fr. préface, it. prefazione].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFAȚÁ vb. tr. 1. a scrie prefața la o carte. 2. a anunța (un eveniment). (după fr. préfacer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PREFÁȚĂ s. f. 1. cuvânt la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă. 2. ceea ce precedă sau anunță un eveniment. (< fr. préface, lat. praefatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prefațá vb., ind. prez. 1 sg. prefațéz, 3 sg. și pl. prefațeáză; conj. prez. 1 sg. și pl. prefațéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

prefáță s. f. → față
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

prefață f. cuvântare în fruntea unei cărți.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*prefáță f., pl. ețe, ca față (fr. préface, d. lat. praefátio, d. prae, înainte, și fari, fatus sum, a vorbi; it. prefazione. V. fatal). Precuvîntare, vorbe pe care autoru uneĭ cărțĭ le adresează cititorilor ca explicațiune în ainte [!] de a intra în subĭect: prefața luĭ „Cromwell” de Victor Hugo fu manifestu teatruluĭ romantic. La liturghia catolică, partea din aintea [!] canonuluĭ. – Maĭ corect rom. ar fi prefațiune. V. predoslovie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

prefațá vb. I ♦ 1. A inaugura cu un discurs ◊ „Noul an teatral va fi prefațat de artistul poporului Radu Beligan, apoi vom asista la un spectacol-recital [...]” I.B. 3 X 75 p. 2. ♦ 2. A se afla la început, a deschide ◊ „Una din clădirile de referință construite în Capitală: blocul turn din ansamblul «Ulpia» care prefațează șoseaua Pantelimon.” R.l. 7 II 79 p. 1; v. și problematic (din prefață; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink