precupie sf [At: CORESI, EV. 327 / Pl: ~ii / E: precupi + -ie] (Înv) 1-4 Precupeție (5-8). 5 (Pex) Comerț necinstit Si: speculă.

precupíe f. (d. precupesc). Mold. nord. Negustorie de mărunțișurĭ (ace, lămpĭ, scrobeală, oŭă, mangal ș. a.) pe la mahala și la țară.

PRECUPIE s. v. precupeție, speculă.

precupie s. v. PRECUPEȚlE. SPECULĂ.

PRECUPIE s. f. (Mold., ȚR) Precupeție; comerț necinstit, speculă. A: Casa cea de lăcomii și de camatnicii și de precupii, stătu de fu casă lui Dumnedzău. VARLAAM; cf. NCCD (gl). ◊ Fig. Au certat Dumnedzău cu stricăciune pre Ghiezi, sluga, acestuiaș, pentru lăcomie și pentru precupiia duhului svînt. VARLAAM. B: Mulți în bisearică de neguțătorii, de pre cupii vorbesc. C 1688, 419^r. ◊ Fig. De și facem cîndva vreun bine, și acela îl facem ... cu multă neguțătorie și precupie, pentru că cercetăm cu deadînsul ce plată și ce dobîndă vom să avem. MĂRGĂRITARE 1746, apud TDRG. Etimologie: precupi + suf. -ie. Vezi și precupi.