opțiuni
  • info
2 intrări
13 definiții

Explicative DEX

precugetare sf [At: (a. 1843) DOC. EC. 784 / Pl: ~tări / E: precugeta] 1 (Asr) Chibzuire. 2 (Îlav) Cu ~ În mod intenționat.

PRECUGETARE s. f. (Învechit) Acțiunea de a precugeta; premeditare. V. plan. Negreșit, n-am avut nici o precugetare cînd am făcut toate aceste. GANE, N. III 34. E plan, precugetare, în șirul orb al vremei și-a lucrurilor lumii? EMINESCU, O. IV 59.

PRECUGETARE s. f. (Înv.) Acțiunea de a precugeta; premeditare.

precugetare f. cugetare înainte de a lucra, deplină cunoștință în facerea unui lucru.

*precugetáre f. Premeditare, acțiunea de a cugeta în ainte.

precugeta vt [At: MARCOVICI, D. 290/3 / Pzi: precuget / E: pre- + cugeta cf lat praecogitare] 1 (Asr) A chibzui înainte de a face ceva. 2 (Pex) A chibzui.

PRECUGETA, precuget, vb. I. Tranz. (Învechit) A chibzui, a medita înainte de a face ceva; a premedita, a plănui. Nu era el un caracter să precugete vreo faptă înainte de a o împlini. La TDRG.

PRECUGETA, precuget, vb. I. Tranz. (Înv.) A chibzui, a medita înainte de a face ceva; a premedita, a plănui. – Din pre2- + cugeta.

*precúget, a -á v. tr. (d. cuget). Rar. Premeditez.

Sinonime

PRECUGETARE s. v. premeditare.

precugetare s. v. PREMEDITARE.

PRECUGETA vb. v. plănui, premedita.

precugeta vb. v. PLĂNUI. PREMEDITA.

Intrare: precugetare
precugetare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • precugetare
  • precugetarea
plural
  • precugetări
  • precugetările
genitiv-dativ singular
  • precugetări
  • precugetării
plural
  • precugetări
  • precugetărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: precugeta
verb (VT6)
Surse flexiune: DLRM, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • precugeta
  • precugetare
  • precugetat
  • precugetatu‑
  • precugetând
  • precugetându‑
 singular plural
  • precugetă
  • precugetați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • precuget
 (să)
  • precuget
  • precugetam
  • precugetai
  • precugetasem
a II-a (tu)
  • precugeți
 (să)
  • precugeți
  • precugetai
  • precugetași
  • precugetaseși
a III-a (el, ea)
  • precugetă
 (să)
  • precugete
  • precugeta
  • precugetă
  • precugetase
plural I (noi)
  • precugetăm
 (să)
  • precugetăm
  • precugetam
  • precugetarăm
  • precugetaserăm
  • precugetasem
a II-a (voi)
  • precugetați
 (să)
  • precugetați
  • precugetați
  • precugetarăți
  • precugetaserăți
  • precugetaseți
a III-a (ei, ele)
  • precugetă
 (să)
  • precugete
  • precugetau
  • precugetară
  • precugetaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

precugetare, precugetărisubstantiv feminin

  • 1. învechit Acțiunea de a precugeta. DLRLC
    sinonime: premeditare
    • format_quote Negreșit, n-am avut nici o precugetare cînd am făcut toate aceste. GANE, N. III 34. DLRLC
    • format_quote E plan, precugetare, în șirul orb al vremei și-a lucrurilor lumii? EMINESCU, O. IV 59. DLRLC

precugeta, precugetverb

etimologie:
  • pre- + cugeta DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.