O definiție pentru precatio
Enciclopedice
precatio subst. Rugăciune la romani cu care începea cultul public, socotită ca având o putere magică. Se făcea stând în picioare, cu capul acoperit de marginea togii pentru a se evita orice tulburare optică sau acustică în acest timp. – Din lat. precatio, -onis.
Intrare: precatio
precatio substantiv neutru
| substantiv neutru (N77) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
| — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
| — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)