prabalău sn [At: ALR I, 1591/355 / Pl: ~ăi / E: prabali + -ău] (Reg) Geambaș.

prabalău, prabalăi, s.m. (reg.) geambaș.

prabalău, prabalăi, (prăbălău, prabaleu), s.m. – (reg.) 1. Geambaș, vânzător de cai. 2. (fig.) Neserios, nestatornic: „Și de-atâta-mi pare rău, / C-ai fost mare prabaleu” (D. Pop, 1970: 184). 3. Șmecher; cel care probează, care încearcă: „Să sie pă traiu tău, / C-ai fo’ numa-un prăbălău” (Papahagi, 1925: 197; Săliștea). – Din prăbăli „a încerca” + suf. -ău (MDA).

prabalău, -i, (prabaleu), s.m. – 1. Geambaș, vânzător de cai. 2. (fig.) Neserios, nestatornic: „Și de-atâta-mi pare rău, / C-ai fost mare prabaleu” (D. Pop 1970: 184). – Din prăbăli „a încerca” + -lău.