prăbălău sm [At: T. PAPAHAGI, M. 34 / V: probal~ / Pl: ~ăi / E: mg próbáló] (Mar; Trs) 1 Om care probează, care încearcă ceva, să vadă dacă e bun. 2 (Pex) Om șmecher.

probalău sm vz prăbălău

prăbălău, prăbălăi, s.m. (reg.) om care probează, care încearcă să vadă dacă ceva este bun; om șmecher.

prăbălắu, prăbălăi, (prabălău, prabaleu), s.m. (reg.) 1. Geambaș, vânzător de cai. 2. (fig.) Neserios, nestatornic: „Și de-atâta-mi pare rău, / C-ai fost mare prabaleu” (D. Pop, 1970: 184). 3. Șmecher; cel care probează, care încearcă: „Să sie pă traiu tău, / C-ai fo' numa-un prăbălău” (Papahagi, 1925: 197). – Din prăbăli „a încerca” + suf. -ău (MDA).

prăbălău, prăbălăi, s.m. – v. prabalău.