POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj., adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

POVÁȚĂ povéțe f. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diverse situații; sfat; îndrumare. ~ părintească. ◊ De ~ ca îndrumare. /<pol. powodica
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POVÁȚĂ s. 1. v. sfat. 2. v. recomandare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POVÁȚĂ s. v. călăuză, comandă, conducere, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, șefie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pováță (povéțe), s. f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pováță s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink