povârnit¹ sn [At: PAMFILE, A. R. 205 / Pl: ~uri / E: povârni] 1-5 Povârnire (1-5). 6 (Olt) Înfășurare a funiei pe un par la treieratul cu cai.

povârnit², ~ă [At: BIBLIA (1688), 400^v2/51 / V: (înv) pohâ~ / Pl: ~iți, ~e / E: povârni] 1 a (Pop) Lăsat într-o parte din poziția verticală Si: aplecat, înclinat, (îvp) ponorât, (pop) pornit², (îvr) povortit. 2 a (Pop; d. oameni) Gata să cadă. 3 a Care s-a dărâmat, s-a surpat, s-a prăbușit. 4 a (Îvr; fig; îf pohârnit) Care se află în declin, în regres. 5 a (Pop; d. terenuri, forme de relief, dmmuri etc.) Care este orientat în pantă¹. 6 sm (Îvr; fig) Om afurisit, rău.

povârnit a. aplecat, pieziș.

POVÂRNI, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti.

pogârni v vz povârni

pohârni^[1] v vz povârni

pohârnit, ~ă a vz povârnit²

povârni [At: CANTA, ap. LET. III, 185/35 / V: pogâ~, (îrg) pohăr~^[1], (înv; cscj) ~vorna / Pzi: ~nesc / E: bg повърна] 1 vr (Pop; d. obiecte) A se lăsa într-o parte din poziția verticală Si: a se înclina, a se apleca, (îvp) a se ponorî. 2 (Pop; pex; d. oameni) A se îndoi de la mijloc înainte de a cădea. 3 vr (Reg; d. oameni) A se gârbovi de bătrânețe. 4 vr (Pop) A cădea brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare, rostogolindu-se, distrugându-se, deteriorându-se, rănindu-se etc. Si: a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (reg) a se oroia. 5 vr (Pop; d. terenuri, forme de relief, drumuri etc.) A coborî în pantă¹. 6 vr (Reg; d. oameni) A coborî coasta unui deal. 7 vi (Îrg) A trece peste vârful unui deal. 8 vi (Fig; d. oameni sau în construcții impersonale; urmat de determinări numerice introduse prin prepozițiile „pe”, „la”, „spre”) A merge spre... 9 vt (Olt) A înfășura funii pe un par la treieratul cu cai.

povorna v vz povârni

POVÂRNI, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, scr. povrnuti.

POVÎRNI, povîrnesc, vb. IV. Refl. A se înclina, a se apleca. [Tigrul] sărind, i se acățară labele de dinainte de buza butoiului, care era desfundat. Greutatea fiarei îl făcu să se clatene și să se povîrnească în partea ei. ODOBESCU, S. III 254. Se zicea într-adevăr că la nașterea lui turnul de la Oradea Mare se povîrnise. BĂLCESCU, O. II 3 ◊ (Rar, despre persoane) Merge să deschidă, dar se povîrnește și cade leșinată. NEGRUZZI, S. III 189. ◊ Tranz. Fig. A privit spre munți, care-și povîrneau pădurile, și s-a tînguit. SADOVEANU, D. P. 178. ♦ A se încovoia de bătrînețe, a se gîrbovi. El că mi-a trăit Pîn-a cărunțit, Pîn-a-mbătrînit Și s-a povîrnit. TEODORESCU, P. P. 37.

POVÎRNIT, -Ă, povîrniți, -te, adj. (Despre terenuri) În pantă, înclinat, aplecat (într-o parte). V. abrupt. Ilie umbla cu bățul în mină, atent la picioarele cailor ce alunecau pe drumul povîrnit. DUMITRIU, N. 203. Cu grabă trecu prin ulițele povîrnite, urmat de slujitorul său. SADOVEANU, Z. C. 316. Iar cînd drumul se prăvale Jos, la coastă povîrnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blînd cu gura: – Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura! TOPÎRCEANU, B. 21. ♦ Pieziș, oblic. În fundul unei tinde întunecoase, se vedea gîrliciul povîrnit al pivniței cu porțile-i de zăbrele. ODOBESCU, S. A. 130.

A POVÂRNI ~esc tranz. A face să se povârnească. /<bulg. povărna, sb. povrnuti

A SE POVÂRNI mă ~esc intranz. 1) A-și schimba poziția normală, lăsându-se pe o parte; a se înclina. 2) fig. A se face gârbov (de bătrânețe sau de muncă grea); a se gârbovi; a se gheboșa; a se îndoi. 3) A cădea brusc (și cu zgomot) de la înălțime sfărâmându-se; a se prăbuși; a se răsturna. /<bulg. povărna, sb. povrnuti

povârnì v. a se apleca în jos. [Serb. POVRNUTI, a întoarce].

pohîrnésc, V. povîrnesc.

povîrnésc v. tr. (sîrb. povrnuti, rus. povernútĭ, a întoarce puțin. V. povortesc și cĭovrîntie). Aplec, înclin. V. refl. Zidu s’a povîrnit (și fig.), te-aĭ cam povîrnit de bătrîneță! Vechĭ și pohîrn. V. hîĭesc.

povârni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnesc, 3 sg. povârnește, imperf. 1 povârneam; conj. prez. 1 sg. să povârnesc, 3 să povârnească

povârni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnesc, imperf. 3 sg. povârnea; conj. prez. 3 să povârnească

povârni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnesc, imperf. 3 sg. povârnea; conj. prez. 3 sg. și pl. povârnească

povîrni (povîrnesc, povîrnit), vb. – 1. A se înclina, a se lăsa într-o parte. – 2. A se prăvăli, a se prăbuși. – 3. (Refl.) A îmbătrîni, a trece, a expira. Sl. cf., bg., cr. povrnuti „a răsuci” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Conev 72), sau poate din sl. vriniti (< rinąti) „a împinge”, cu pref. po-. Der. povîrniș, s. n. (pantă; coastă); povîrnitură, s. f. (povîrniș, loc prăpăstios).

POVÂRNIT adj. 1. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, prăvălit, strâmb, (pop. și fam.) hâit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovâi. (O casă ~.) 2. v. înclinat.

POVÂRNIT adj. v. prăbușit, prăvălit, răsturnat, surpat.

POVÂRNI vb. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a se hâi. (Casa s-a ~ pe-o parte.)

POVÎRNI vb. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a se hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.)

POVÎRNIT adj. 1. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, prăvălit, strîmb, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 2. aplicat, înclinat, oblic, pieziș, plecat, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.)

povîrnit adj. v. PRĂBUȘIT. PRĂVĂLIT. RĂSTURNAT. SURPAT.

povârnit s.n. (reg.) înfășuratul funiei pe un par (din mijlocul ariei) la treieratul cu cai.

POGÎRNI vb. v. povîrni.

POHÎRNI vb. v. povîrni.