2 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POTERĂ, poteri, s. f. (În trecut; în Țările Române) Detașament de oameni înarmați (în special arnăuți) însărcinat de domnie cu prinderea răufăcătorilor. [Pl. și: potere.Var.: (reg.) poti s. f.] – Din bg., sb. potera.

POTIR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ.

POTIRĂ s. f. v. poteră.

poteră sf [At: (a. 1800) IORGA, S. D. VIII, 114 / V: (îrg) ~tină, (reg) ~re / Pl: ~re, ~ri / E: bg потера] 1 (Înv) Ceată, grup organizat, detașament de oameni înarmați, mai ales de arnăuți, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde răufăcătorii, haiducii etc. 2 (Reg; îe) A face o ~ (sau a pleca în ~tiră) A face cercetări pentru prinderea hoților. 3 (Mol; îcs) De-a hoții și -ra Joc de copii în care unii, numiți hoți, se ascund, iar ceilalți, numiți potera, trebuie să-i caute și să-i prindă. 4 (Reg) Herghelie de cai. 5 (Reg) Haită de lupi.

potir sn [At: CORESI, L. 319/4 / V: (înv) ~iu / Pl: ~e / E: slv потирь, ngr ποτήριον] 1 Vas de metal prețios, de forma unui pahar cu picior, cu gura largă și de obicei cu marginile răsfrânte, în care preotul sfințește cuminecătura în timpul liturgiei și o păstrează pentru împărtășanie. 2 (Pex) Conținut al unui potir (1). 3 Cupă de aur, de argint cu gura largă și cu marginile răsfrânte. 4 (Pex) Conținut al unui potir (3). 5 (Pan) Parte a unei flori alcătuită din caliciu și corolă. 6 (Prc) Caliciu. 7 (Prc) Corolă. 8 (Pan) Floare în formă de potir (1).

potiriu[1] sn vz potir corectat(ă)

  1. În original, incorect accentuat: potiriu LauraGellner

POTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere.Var. (reg.) potiră s. f.] – Din bg., scr. potera.

POTIR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică. 2. P. anal. Parte a unei flori alcătuită din corolă și caliciu. – Din sl. potirĩ.

POTERĂ, poteri, s. f. (Învechit și popular) Ceată de oameni înarmați sau detașament de arnăuți ai stăpînirii, însărcinați cu urmărirea și prinderea răufăcătorilor. Cînd au venit hărțuiți, fără cal și căruță, mahalaua a spus că s-au bătut cu potera. PAS, Z. I 161. Treizeci de ani cutreierase muntele și balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249. Căpitane Răducane, E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. – Variantă: (Mold.) potiră (ALECSANDRI, P. P. 88) s. f.

POTIR, potire, s. n. 1. Cupă de metal prețios, cu gura lată și marginile răsfrînte, din care se bea altădată vin sau alte băuturi alcoolice (v. pocal); p. ext. conținutul acestei cupe. Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. I 78. ◊ Fig. Socotea că e în drept să soarbă cu nesaț potirul de cristal al celor mai mari satisfacții pe urma băiatului. VORNIC, P. 9. ♦ Pahar de aur sau de argint cu picior, în care se păstrează în biserici cuminecătura. Templul centenar arse într-o clipă din strașină pînă-n temelie... chiar clopotul se topi împreună cu argintul potirului. ALECSANDRI, S. 7. 2. Parte a unei flori, alcătuită din corolă și caliciu. Florile galbene, albastre și roșii, ca trezite din somn, își ridicau încet cătră ceruri potirul lor strălucitor. HOGAȘ, M. N. 180. Rîd brebeneii cei albi, iar crinul cîmpiei deoparte Ține potirul plecat, că-i greu de-adunatele-i lacrămi. COȘBUC, P. II 62. Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere, Apoi sorb limpedea rouă din a florilor potire. ALECSANDRI, P. A. 126.

POTERĂ ~i f. (în epoca medievală) Grup de oameni înarmați (în special arnăuți), având ca sarcină paza stăpânirii și a orânduielilor ei. [G.-D. poterii] /<bulg., sb. potera

POTIR ~e n. 1) Pahar de metal prețios, cu picior, lărgit în partea superioară. 2) Conținutul acestui pahar. 3) bis. Cupă de aur sau de argint, folosită pentru păstrarea cuminecăturii. 4) bot. Înveliș floral alcătuit din caliciu și corolă; periant. /<sl. potiri

pòteră f. ceată de arnăuți pentru urmărirea hoților de codru. [Bulg. POTĬERA, ceată (din slav. TERĬATI, a goni)].

potir n. 1. caliciul florilor: sorb limpedea rouă din a florilor potire AL.; 2. vas de sfințit vinul la liturghie. [Gr. mod. POTĬRI, pahar].

póteră f., pl. e și ĭ (bg. pótera, sîrb. pótera, poteră, urmărire, poterati, a urmări, d. vsl. *poterĭati, a urmări. V. în-teresc). Ceată de soldațĭ, polițiștĭ orĭ alțĭ oamenĭ care urmăresc tîlhariĭ.

potír n., pl. e (ngr. potiri, d. vgr. potérion, pahar, potós, potabil; vsl. rus. potirŭ). Paharu saŭ cupa de aur saŭ de argint în care se ține împărtășania în biserica ortodoxă. Cálice la florĭ. V. cúpulă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poteră s. f., g.-d. art. poterii; pl. poteri

poteră s. f., g.-d. art. poterii; pl. poteri

poteră s. f., g.-d. art. poterei; pl. potere

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POTIR s. (BIS.) caliciu, cupă, (înv.) scăfârlie. (~ este un vas liturgic.)

POTIR s. (BIS.) caliciu, cupă, (înv.) scăfîrlie. (~ este un vas liturgic.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poteră (potere), s. f. – Patrulă, rond, grup de urmăritori ai unui evadat. Sl. potĕra „persecuție” (Miklosich, Lexicon, 648; Cihac, II, 281), cf. bg. poter, sb. potjera, slov. potir, megl. putirés „a prinde”. – Der. poteraș, s. m. (polițai, ipistat).

potir (potire), s. n. – Caliciu. – Mr. putir. Mgr. ποτήριον în parte prin intermediul sl. potiri (Cihac, II, 690; Murnu 47), cf. alb., bg., rus. potir, sb., cr. putir.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

poteră, potere, s.f. 1. (înv.) ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care urmăreau pe răufăcători și pe haiduci. 2. (reg.) herghelie de cai; haită de lupi.

poteră, poteri, s.f. – Grup de oameni înarmați, patrulă: „Cum îl văd că a intrat în șezătoare, toată potera a dat năvală în casă, sărind la Pintea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 222). ♦ (onom.) Poterașu, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din bg., scr. potera (Scriban, DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

potir, potire s. n. 1. Cupă de metal prețios. ♦ Vas liturgic alcătuit dintr-o cupă suspendată pe un picior cu talpă, din metal prețios, folosit în cultul ortodox și catolic, în care se pune vinul amestecat cu apă ce se va preface în sângele Domnului la liturghie. Simbolizează atât paharul de la cina cea de taină, cât și paharul în care, după Tradiție, sf. apostol Ioan evanghelistul a strâns sângele curs din rănile lui Iisus la răstignirea Lui pe Cruce; p. ext. conținutul acestui vas. 2. Parte a unei flori, alcătuită din caliciu și corolă. – Di sl. potirĭ.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea potera-n cârcă expr. (intl.) a fi căutat de poliție: a fi dat în urmărire generală

poteră, potere s. f. (intl.) denumire generică dată poliției.

Intrare: poteră
poteră1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poteră
  • potera
plural
  • poteri
  • poterile
genitiv-dativ singular
  • poteri
  • poterii
plural
  • poteri
  • poterilor
vocativ singular
plural
poteră2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poteră
  • potera
plural
  • potere
  • poterele
genitiv-dativ singular
  • potere
  • poterei
plural
  • potere
  • poterelor
vocativ singular
plural
potiră1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potiră
  • potira
plural
  • potiri
  • potirile
genitiv-dativ singular
  • potiri
  • potirii
plural
  • potiri
  • potirilor
vocativ singular
plural
potiră2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potiră
  • potira
plural
  • potire
  • potirele
genitiv-dativ singular
  • potire
  • potirei
plural
  • potire
  • potirelor
vocativ singular
plural
Intrare: potir
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potir
  • potirul
  • potiru‑
plural
  • potire
  • potirele
genitiv-dativ singular
  • potir
  • potirului
plural
  • potire
  • potirelor
vocativ singular
plural
potiriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poteră, poterisubstantiv feminin

  • 1. în trecut Țările Române Detașament de oameni înarmați (în special arnăuți) însărcinat de domnie cu prinderea răufăcătorilor. DEX '09 DLRLC
    diminutive: poteriță
    • format_quote Cînd au venit hărțuiți, fără cal și căruță, mahalaua a spus că s-au bătut cu potera. PAS, Z. I 161. DLRLC
    • format_quote Treizeci de ani cutreierase muntele și balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249. DLRLC
    • format_quote Căpitane Răducane, E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. DLRLC
etimologie:

potir, potiresubstantiv neutru

  • 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: potiraș
    • format_quote Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. I 78. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Conținutul acestei cupe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote figurat Socotea că e în drept să soarbă cu nesaț potirul de cristal al celor mai mari satisfacții pe urma băiatului. VORNIC, P. 9. DLRLC
    • 1.2. prin specializare Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Templul centenar arse într-o clipă din strașină pînă-n temelie... chiar clopotul se topi împreună cu argintul potirului. ALECSANDRI, S. 7. DLRLC
  • 2. prin analogie Floare cu petalele unite în formă de potir. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: periant
    • format_quote Florile galbene, albastre și roșii, ca trezite din somn, își ridicau încet cătră ceruri potirul lor strălucitor. HOGAȘ, M. N. 180. DLRLC
    • format_quote Rîd brebeneii cei albi, iar crinul cîmpiei deoparte Ține potirul plecat, că-i greu de-adunatele-i lacrămi. COȘBUC, P. II 62. DLRLC
    • format_quote Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere, Apoi sorb limpedea rouă din a florilor potire. ALECSANDRI, P. A. 126. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.