potilat sn [At: PO 275 / V: (înv) pătelat, păt~, potiolat, (reg) poft~, potilar / Pl: ~e, (rar, sm) ~ați / E: mg potylolat] (Reg) Pânză subțire sau voal pe care, de obicei, îl poartă pe cap femeile tinere de la țară și miresele.

POTILAT, potilați, s. m., și potilate, s. n. (Transilv.) Pînză fină pe care o poartă pe cap femeile tinere și miresele; văl. V. maramă. Îi pun [miresei] potilatul pe cap. MARIAN, NU. 723. Și cu doi potilați lați, Tocmai din tîrg cumpărați. id. NA. 304. Ș-am avut ș-un potilat, Și ăla că i l-am dat, Pe pipă și pe tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.

POTILAT, potilate, s. n. (Reg.) Pînză fină pe care o poartă pe cap femeile tinere și miresele; voal. – Magh. potyolat.

potilát n., pl. e (ung. potyolat). Trans. Văl lung al țărancelor. V. peșchir.

pătelat sn vz potilat

pătilat sn vz potilat

poftilat sn vz potilat

potilar sn vz potilat

potiolat sn vz potilat

potilat (potilate), s. n. – (Trans.) Voal, pînză subțire. Mag. potyolat (Tiktin).

potilat, potilate, s.n. (reg.) pânză subțire sau voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere de la țară și miresele.

potilát, potilate, (potilar), s.n. (reg.) Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: „Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat” (Bârlea, 1924: 27). – Din magh. potylolat (Scriban, DEX, MDA).

potilat, potilate, (potilar), s.n. – (reg.) Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: „Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat” (Bârlea, 1924: 27). – Din magh. potylolat (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

potilat, -e, (potilar), s.n. – Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: „Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat” (Bârlea 1924: 27). – Din magh. potylolat (MDA).