POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

POTECÚȚĂ s. cărăruie, cărărușă, (pop.) cărăruică, potecea. (O ~ de munte.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink