POSTULÁRE, postulări, s. f. (Livr.) Faptul de a postula. – V. postula.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTULÁRE s.f. Acțiunea de a postula și rezultatul ei; postulație. [< postula].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

postuláre s. f., pl. postulări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A POSTULÁ ~éz tranz. livr. (afirmații, demonstrații) A formula în calitate de postulat. /<fr. postuler
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTULÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A cere cu insistență. 2. A da unei afirmații caracter de postulat. [< fr. postuler, lat. postulare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTULÁ vb. tr. 1. a cere cu insistență. 2. a da unei afirmații sau demonstrații caracter de postulat. (< fr. postuler, lat. postulare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

postulá vb., ind. prez. 1 sg. postuléz, 3 sg. și pl. postuleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink