POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat în frază după părțile de vorbire pe care le determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTPÚS ~să (~și, ~se) 1) v. A POSTPUNE. 2) (despre părți de vorbire) Care se pune după cuvântul determinat; plasat după cuvântul determinat. /v. a postpune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTPÚS adj. (GRAM.) enclitic, (rar) postpozitiv. (Poziția ~ a unui articol.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Postpus ≠ antepus
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A POSTPÚNE postpún tranz. lingv. (morfeme, cuvinte sau propoziții) A plasa în urma unei alte unități de același fel. /post- + a pune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTPÚNE vb. III.tr. A folosi procedeul postpunerii. [P.i. postpún. / după fr. postposer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTPÚNE vb. tr. a folosi procedeul postpunerii. (după fr. postposer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

postpúne vb. (sil. mf. post-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 sg. și pl. postpúnă; part. postpús
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink