POSTPÚNERE, postpuneri, s. f. Procedeu sau fenomen gramatical prin care anumite părți de vorbire cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (uneori făcând corp comun cu acestea); postpoziție. – V. postpune.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTPÚNERE s.f. Procedeu gramatical prin care anumite particule, sufixe etc. cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (făcând uneori corp comun cu acestea). [< postpune].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTPÚNERE s. f. atașare a unui cuvânt, a unei silabe, particule neaccentuate la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. (< postpunere)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTPÚNERE s. (GRAM.) encliză.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
postpúnere s. f. (sil. mf. post-), g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A POSTPÚNE postpún tranz. lingv. (morfeme, cuvinte sau propoziții) A plasa în urma unei alte unități de același fel. /post- + a pune
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTPÚNE vb. III.tr. A folosi procedeul postpunerii. [P.i. postpún. / după fr. postposer].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTPÚNE vb. tr. a folosi procedeul postpunerii. (după fr. postposer)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
postpúne vb. (sil. mf. post-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 sg. și pl. postpúnă; part. postpús
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink