10 definiții pentru «postelnic»   declinări

POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. posteĭlnikŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai târziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atribuții administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. posteĩlnikŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

postélnic s. m., pl. postélnici
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTÉLNIC s. (IST.) (înv.) stratornic. (~ul era dregător de curte.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTÉLNIC ~ci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Boier de divan care avea în grija sa odaia de dormit a domnitorului și audiențele de la curte. 2) (în sec. XVIII) înalt demnitar care se ocupa de afacerile externe ale țării. /<sl. posteliniku
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

postélnic s. m., pl. postélnici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

postélnic (postélnici), s. m. – Boier mare în vechea organizare. Era șeful cancelariei de afaceri externe, semna corespondența cu trimișii și agenții din Constantinopol, organiza audiențele, era șeful interpreților și în Mold. era pîrcălab de Iași; căpetenia lipcanilor și a călărașilor, asimilat la gradul de general de Regulamentul Organic. Sl. postelĭnikŭ „cubicular” (Miklosich, Lexicon, 638; Cihac, II, 28), de la postelja „pat”, cf. ngr. ποστέλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77). – Der. postelniceasă, s. f. (soție de postelnic); postelnicel, s. m. (slujbaș la curte sub comanda postelnicului; din sec. XVIII, desființat); postelnicie, s. f. (funcția de postelnic).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

postelnic m. 1. od. mareșalul Curții însărcinat cu paza camerei de dormit a Domnului și care introducea la audiențe, unul din cei șase mari boieri de divan; 2. (Marele), ministrul afacerilor străine, sub Fanarioți; 3. rang onorific de boierie. (Slav. POSTELĬNIKŬ (din POSTELĬA, pat)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

postélnic m. (vsl. postelĭnikŭ, d. postelĭa, pat, postelĭnŭ, de pat, d. po-staviti, a așeza, stati, a sta, a se opri; rus. postélĭnik. V. postată). La vechiĭ țarĭ, supraveghetoru ĭataculuĭ și garderobeĭ, ĭar în Moldova și Țara Românească, unu din ceĭ șase boĭerĭ marĭ de divan care introducea la audiențe (adică mareșal, șambelan), apoĭ ministru de externe. Un rang de boĭerie onorific. – Fem. -easă, pl. ese. V. camerier.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Drăghiciu (Postelnicul Manolache) m. autorul unei Istorii a Moldovei pe timp de cinci sute de ani până în zilele noastre (1857).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink