opțiuni
  • info
2 intrări
14 definiții

Explicative DEX

poslușire sf [At: BIBLIA (1688), 3631/10 / Pl: ~ri / E: posluși] (Înv) 1 Aflare în serviciul cuiva. 2 Slujire. 3 Ajutor. 4 Oficiere a serviciului divin.

posluji v vz posluși

posluși [At: PRAV. 182 / V: ~uji / Pzi: ~șesc / E: slv послоушати] (Înv) 1 vi A se afla în serviciul cuiva, mai ales în slujba unei moșii boierești sau mănăstirești Si: a servi, a sluji. 2 vi A munci ca slugă la un stăpân Si: a slugări. 3 vt A ajuta. 4 vt A oficia serviciul divin.

POSLUȘI, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).

poslujì v. a fi servitor: puse ca să-i poslujească feciorul de împărat PANN. [Slav. POSLUȘATĬ, a asculta de cineva, a-i se supune].

poslușésc v. tr. (vsl. po-slušiti, a asculta de cineva, a i te supune, infl. de poslužiti, a sluji). Vechĭ. Slujesc, slugăresc. – Și -jésc (sec. 18-19).

Etimologice

posluși (poslușesc, poslușit), vb. – A sluji. Sl. poslušiti, cf. sluji. – Der. poslușanie, s. f. (serviciu), din sl. poslušanije; poslușnic, s. m. (servitor, slujitor), din sl. poslušĭnikŭ; poslușnicie, s. f. (funcție, calitate de poslușnic).

Enciclopedice

posluși, poslușesc vb. IV (Înv.) A fi, a se afla în serviciul cuiva (mai ales în slujba unei moșii mănăstirești sau boierești). ♦ A oficia serviciul divin. [Var. posluji vb. IV] – Din sl. poslušati (pentru posluji, cf. sluji).

Sinonime

POSLUȘI vb. v. funcționa, lucra, servi, sluji.

posluși vb. v. FUNCȚIONA. LUCRA. SERVI. SLUJI.

Arhaisme și regionalisme

POSLUȘIRE s. f. (ȚR) Slujire. Și poslușire multă foarte și lucrure mari era lui pre pămînt. BIBLIA (1688). Etimologie: posluși. Vezi și poslușanie, posluși, poslușitor, poslușnic.

poslușire s.f. (înv.) 1. servire, slujire; slugărire; ajutare, asistare. 2. oficiere a unui serviciu religios.

POSLUȘI vb. (Mold., ȚR) A sluji. A: Fratele ce-i poslușea la treava svi[n]tei liturghii. DOSOFTEI, VS; cf. PRAV. B: Poslușanie ce poslușăști la mine. BIBLIA (1688); cf. MINEIUL (1776). Etimologie: sl. poslušati. Vezi și poslușanie, poslușire, poslușitor, poslușnic. Cf. d v o r i.

posluji, poslujesc, vb. IV (înv. și reg.) a fi servitor, a slugări.

Intrare: poslușire
poslușire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poslușire
  • poslușirea
plural
  • poslușiri
  • poslușirile
genitiv-dativ singular
  • poslușiri
  • poslușirii
plural
  • poslușiri
  • poslușirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: posluși
verb (V402)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posluși
  • poslușire
  • poslușit
  • poslușitu‑
  • poslușind
  • poslușindu‑
 singular plural
  • poslușește
  • poslușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poslușesc
 (să)
  • poslușesc
  • poslușeam
  • poslușii
  • poslușisem
a II-a (tu)
  • poslușești
 (să)
  • poslușești
  • poslușeai
  • poslușiși
  • poslușiseși
a III-a (el, ea)
  • poslușește
 (să)
  • poslușească
  • poslușea
  • posluși
  • poslușise
plural I (noi)
  • poslușim
 (să)
  • poslușim
  • poslușeam
  • poslușirăm
  • poslușiserăm
  • poslușisem
a II-a (voi)
  • poslușiți
 (să)
  • poslușiți
  • poslușeați
  • poslușirăți
  • poslușiserăți
  • poslușiseți
a III-a (ei, ele)
  • poslușesc
 (să)
  • poslușească
  • poslușeau
  • poslușiră
  • poslușiseră
posluji
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

posluși, poslușescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.