pos, posuri, s.n. (înv.) altoi; răsad; plantă.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pos (-suri), s. n. – Batic. – Var. Banat poșe. Tc. (bg.) poș, sb. poša (Tiktin; Candrea).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POȘ, poșuri, s. n. Poștie1. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POȘ s.n. Cornet din pânză densă prevăzut la un cap cu șpriț de metal, folosit în bucătărie pentru turnarea unor compoziții. [< fr. poche].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POȘ s. n. cornet din pânză densă, prevăzut la un cap cu șpriț de metal, în bucătărie pentru turnarea unor compoziții. (< fr. poche)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POȘ s. v. poștă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poș1, póșuri, s.n. (înv. și reg.) 1. turban ușor de mătase neagră, brodată cu fir. 2. basma, tulpan; broboadă; șal.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poș2, póșuri, s.n. (reg.) 1. alică mijlocie sau mare, folosită la vânătoare; bucățică de fier folosită în loc de alică. 2. (în forma: poș) glonț de vânătoare; cartuș.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poș (póșuri), s. n. – Plantă. Origine necunoscută. După Scriban, din part. lui a pune. Cuvînt folosit numai o dată, de Barac (1838).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poș s. n., pl. póșuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink