2 intrări
23 de definiții

Explicative DEX

ponosluire sf [At: PSALT. HUR. 24r/14 / Pl: ~ri / E: ponoslui] 1 (Îdt) Reclamație. 2 (Îrg) Defăimare. 3 (Îrg) Calomnie. 4 (Îrg) Ocară. 5 (Mun; înv) Epitet.

PONOSLUIRE s. f. (Învechit și regional) Acțiunea de a ponoslui; pîră; defăimare, ocară.

PONOSLUIRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a ponoslui; defăimare, ocară.

ponosluíre f. Est. Vechĭ. Mustrare.

ponăslui v vz ponoslui

ponoscli v vz ponoslui

ponoslăi v vz ponoslui

ponoslăli v vz ponoslui

ponosli v vz ponoslui

ponoslui [At: PSALT. HUR. 29r/2 / V: (înv) ~lăi, ponăs~, (reg) ~uși, ~lăli, ~li, ~scli / Pzi: ~iesc / E: mg panaszol] (Îrg) 1-3 vitr A pârî. 4-5 vti A calomnia. 6-7 vti A discredita. 8-9 vti A certa. 10 vt (Mun; înv) A porecli.

ponosluși v vz ponoslui

PONOSLUI, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.

PONOSLUI, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A vorbi de rău; a ponegri, a defăima. – Magh. panaszlani.

ponosluì v. 1. a scoate un ponos, a porecli: maică-ta m’a ponosluit POP.; 2. a defăima: nemernicul ce ponosluește oamenii cu vază ISP. [Ung. PANASZLANI (de aceeaș origină cu ponosì)].

ponosluĭésc v. tr. (ung. panaszlani, d. vsl. ponositĭ). Est. Rar azĭ. Mustru, dojenesc, ocărăsc. V. refl. Sufer mustrare.

Sinonime

PONOSLUIRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

ponosluire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

PONOSLUI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, denunța, discredita, pârî, ponegri, reclama, spune.

ponoslui vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DENUNȚA. DISCREDITA. PÎRÎ. PONEGRI. RECLAMA. SPUNE.

Arhaisme și regionalisme

PONOSLUI vb. (Mold., Ban.) A pîrî, a reclama. A: N-au vrut și ponosluiască lui Betlean. M. COSTIN. C: Conqueror. Ponossluesk. Panszol kodom. LEX. MARS., 196. Etimologie: magh. panaszolni. Vezi și ponoslu.

ponosluí, ponosluiesc, v.t. (reg.) 1. A pârî, a calomnia. 2. A reclama pe cineva, a acuza: „…mă duc și-l ponosluiesc la bdirău” (Papahagi, 1925, t. XDVI). – Din magh. panaszlani (Șăineanu, DLRM); din magh. panaszol „a se plânge” (MDA).

ponoslui, ponosluiesc, vb. intranz. – (reg.) A pârî, a calomnia (Papahagi, 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel, 1979): „…mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău” (Papahagi, 1925, t. XDVI). – Din magh. panaszlani (Șăineanu, Scriban; DLRM) < vsl. ponositǐ (Scriban); din magh. panaszol „a se plânge” (MDA).

ponoslui, ponosluiesc, vb. intranz. – A pârî, a calomnia (Papahagi 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel 1979): „… mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău” (Papahagi 1925: t. XDVI). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din magh. panaszt „a reclama”; Din magh. panaszol (MDA).

Intrare: ponosluire
ponosluire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ponosluire
  • ponosluirea
plural
  • ponosluiri
  • ponosluirile
genitiv-dativ singular
  • ponosluiri
  • ponosluirii
plural
  • ponosluiri
  • ponosluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ponoslui
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ponoslui
  • ponosluire
  • ponosluit
  • ponosluitu‑
  • ponosluind
  • ponosluindu‑
singular plural
  • ponosluiește
  • ponosluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ponosluiesc
(să)
  • ponosluiesc
  • ponosluiam
  • ponosluii
  • ponosluisem
a II-a (tu)
  • ponosluiești
(să)
  • ponosluiești
  • ponosluiai
  • ponosluiși
  • ponosluiseși
a III-a (el, ea)
  • ponosluiește
(să)
  • ponosluiască
  • ponosluia
  • ponoslui
  • ponosluise
plural I (noi)
  • ponosluim
(să)
  • ponosluim
  • ponosluiam
  • ponosluirăm
  • ponosluiserăm
  • ponosluisem
a II-a (voi)
  • ponosluiți
(să)
  • ponosluiți
  • ponosluiați
  • ponosluirăți
  • ponosluiserăți
  • ponosluiseți
a III-a (ei, ele)
  • ponosluiesc
(să)
  • ponosluiască
  • ponosluiau
  • ponoslui
  • ponosluiseră
ponăslui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ponoscli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ponoslăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ponoslăli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ponosli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ponosluși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ponosluire, ponosluirisubstantiv feminin

ponoslui, ponosluiescverb

  • 1. învechit regional A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară. DLRLC
    • format_quote Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. DLRLC
    • format_quote Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.