ponosluire sf [At: PSALT. HUR. 24^r/14 / Pl: ~ri / E: ponoslui] 1 (Îdt) Reclamație. 2 (Îrg) Defăimare. 3 (Îrg) Calomnie. 4 (Îrg) Ocară. 5 (Mun; înv) Epitet.

PONOSLUIRE s. f. (Învechit și regional) Acțiunea de a ponoslui; pîră; defăimare, ocară.

PONOSLUIRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a ponoslui; defăimare, ocară.

ponosluíre f. Est. Vechĭ. Mustrare.

ponăslui v vz ponoslui

ponoscli v vz ponoslui

ponoslăi v vz ponoslui

ponoslăli v vz ponoslui

ponosli v vz ponoslui

ponoslui [At: PSALT. HUR. 29^r/2 / V: (înv) ~lăi, ponăs~, (reg) ~uși, ~lăli, ~li, ~scli / Pzi: ~iesc / E: mg panaszol] (Îrg) 1-3 vitr A pârî. 4-5 vti A calomnia. 6-7 vti A discredita. 8-9 vti A certa. 10 vt (Mun; înv) A porecli.

ponosluși v vz ponoslui

PONOSLUI, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.

PONOSLUI, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A vorbi de rău; a ponegri, a defăima. – Magh. panaszlani.

ponosluì v. 1. a scoate un ponos, a porecli: maică-ta m’a ponosluit POP.; 2. a defăima: nemernicul ce ponosluește oamenii cu vază ISP. [Ung. PANASZLANI (de aceeaș origină cu ponosì)].

ponosluĭésc v. tr. (ung. panaszlani, d. vsl. ponositĭ). Est. Rar azĭ. Mustru, dojenesc, ocărăsc. V. refl. Sufer mustrare.

PONOSLUIRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

ponosluire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

PONOSLUI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, denunța, discredita, pârî, ponegri, reclama, spune.

ponoslui vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DENUNȚA. DISCREDITA. PÎRÎ. PONEGRI. RECLAMA. SPUNE.

PONOSLUI vb. (Mold., Ban.) A pîrî, a reclama. A: N-au vrut și ponosluiască lui Betlean. M. COSTIN. C: Conqueror. Ponossluesk. Panszol kodom. LEX. MARS., 196. Etimologie: magh. panaszolni. Vezi și ponoslu.

ponosluí, ponosluiesc, v.t. (reg.) 1. A pârî, a calomnia. 2. A reclama pe cineva, a acuza: „…mă duc și-l ponosluiesc la bdirău” (Papahagi, 1925, t. XDVI). – Din magh. panaszlani (Șăineanu, DLRM); din magh. panaszol „a se plânge” (MDA).

ponoslui, ponosluiesc, vb. intranz. – (reg.) A pârî, a calomnia (Papahagi, 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel, 1979): „…mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău” (Papahagi, 1925, t. XDVI). – Din magh. panaszlani (Șăineanu, Scriban; DLRM) < vsl. ponositǐ (Scriban); din magh. panaszol „a se plânge” (MDA).

ponoslui, ponosluiesc, vb. intranz. – A pârî, a calomnia (Papahagi 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel 1979): „… mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău” (Papahagi 1925: t. XDVI). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din magh. panaszt „a reclama”; Din magh. panaszol (MDA).