PONORÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE PONORÎ. 2) (despre terenuri) Care este foarte abrupt; cu (multe) ponoare; surpat. /v. a ponorî
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PONORÂT adj. v. prăbușit, surpat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ponorât, ponorấtă, adj. 1. (înv. și pop.; despre terenuri, forme de relief, construcții) surpat, prăbușit; înclinat, povârnit; abrupt, prăpăstios. 2. (înv.; despre construcții) al cărui zid se prelungește sau coboară drept în vale. 3. (înv.) rostogolit, prăvălit (pe o coastă prăpăstioasă, într-un ponor, într-o râpă).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE PONORÎ́ pers. 3 se ~ăște intranz. (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se dărâma. /Din ponor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PONORÎ vb. v. prăbuși, prăvăli, rostogoli, surpa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ponorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponorăsc, imperf. 3 sg. ponorá; conj. prez. 3 sg. și pl. ponoráscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink