ponciu, ~ie a [At: ASACHI, I. 384/7 / Pl: ~ii / E: ponc + -iu] (Îvr) 1-2 (Foarte) înclinat.

ponciu n. licher compus din rom sau rachiu, ceaiu, zeamă de lămâie și zahăr (= fr. punch).

poance sf vz ponc

ponc, poancă [At: LB / V: (reg) ~nci, ~nce, panc, punc, (îvr) poance sf / Pl: ~nci, poance, ponce / E: mg ponk „deal”] 1-2 a (Mol; Ban; d. forme de relief, poziția unor obiecte etc.) (Aproape) vertical. 3 sf (Reg) Pantă foarte abruptă. 4-5 sf (Reg; îljv) În poancă Oblic. 6 a (Reg; d. afirmațiile cuiva) Direct. 7-8 smf, a (Ban; Trs) (Persoană) care se uită șașiu. 9-10 sf, a (Ban; Trs) (Om) zbanghiu. 11-12 sf (Reg; îljv) În poancă Chiorâș. 13-14 smf, a (Reg) (Om) lipsit de istețime Si: prost. 15-16 smf, a (Reg) (Om) care nu știe să se descurce. 17-18 smf, a (Reg) (Om) pe care îl înșeală toți cu ușurință. 19 sf (Îlav) De-a poanca La întâmplare, fără o țintă precisă. 20 sf (Mol) Organ genital femeiesc. 21 sm (Ban) Ghiont. 22 sf (Reg; mpl) Ceartă. 23 sf (Îlav) În ponce În contradictoriu. 24 sf (Ban) Privire urâtă și pătrunzătoare. 25 sf (Ban; îe) A da poanca A-i merge rău. 26 av (Reg) Cu ciudă. 27 av (Reg) Cu dușmănie.

ponci³, ~ce a vz ponc

ponci¹ sn vz punci¹ corectat(ă)

ponct^[1] sn vz punc^[2]

punc, ~ă a vz ponc

punci¹ sn [At: (a. 1811) IORGA, S. D. VIII, 51 / V: (înv) ponci, (rar) punș / S și: punch / Pl: ~uri / E: eg, fr punch] Băutură preparată de obicei dintr-un amestec de portocale, suc de lămâie, zahăr, la care se adaugă rom sau lichior și unele mirodenii.

punș sn vz punci¹

PONCI¹ s. n. v. punci.

PUNCI, punciuri, s. n. Băutură făcută dintr-un amestec de rom și alte băuturi alcoolice, zahăr, lămîie, fructe și diverse mirodenii. V. grog. Neculai, adă punciul aici. ALECSANDRI, T. 759. – Pronunțat monosilabic. – Variantă: (învechit) ponci (NEGRUZZI, S. I 74) s. n.

PONCI, -E, ponci, -e, adj. (Reg.; despre terenuri) Povîrnit, abrupt.

PUNCI¹ s.n. Băutură preparată dintr-un amestec de rom, zahăr, suc de lămîie, de portocale etc. [< engl., fr. punch].

PUNCI¹ s. n. băutură dintr-un amestec de suc de portocale, de lămâie și zahăr, cu rom sau lichior. (< engl. punch)

PONC poancă (~ci, poance) reg. (despre dealuri, pante) Care este foarte înclinat; abrupt. /<ung. ponk

PUNCI ~uri n. Băutură preparată dintr-un amestec de rom cu zahăr, adăugându-se suc de lămâie sau de portocale și diferite mirodenii. /<engl., fr. punch

ponc, poáncă adj., pl. f. e (cp. cu ung. ponk, bancă, rampă, deal, d. germ. bank, bancă. Dac. 3, 722). Vest. Chĭorîș, chĭondorîș, încrucișat, șpanchĭ. Tont, prost. În poancă (Suc.), ponciș, prea povîrnit (Șez. 32, 110). V. poncĭ 2.

1) *poncĭ n., pl. ĭurĭ (fr. punch, d. engl. punch, care vine d. indianu pânch, cincĭ, pin aluz. la cele cincĭ ingrediente ale poncĭuluĭ). Băutură compusă din apă saŭ ceaĭ cu rachiŭ saŭ rom, lămîĭe și zahăr.

2) poncĭ, pónce adj., pl. tot așa (d. ponc). Est. Prea povîrnit, prea aproape de vertical: acoperemînt poncĭ, scară ponce.

*puncĭ n., pl. cĭurĭ (fr. punch, pron. poncĭ, d. engl. punch, care vine d. indianu panch [citit pancĭ] cincĭ, pin aluz. la cele cincĭ ingrediente ale puncĭuluĭ). O băutură compusă din apă, ceaĭ, rom cam mult, zahăr și lămîĭe, cu alte cuvinte, rom saŭ rachiŭ amestecat în ceaĭ p. a masca beția.

punci s. n., pl. punciuri

punci s. n., pl. punciuri

punci (băutură, aptitudine, lovitură) s. n., (porții, lovituri) pl. punciuri

ponc (-oancă), adj. – 1. (Banat) Pieziș, cruciș. – 2. (Olt.) Țicnit, zăpăcit. – Var. Mold. ponci. Origine îndoielnică. Pare un der. din sl. pęti, piną „a încrucișa”, în forma *ponca, cf. sponcă, din sŭpęti (Cihac, II, 268). Legătura cu mag. ponk „colină” (Drăganu, Dacor., III, 722) este incertă. – Der. poancă, s. f. (înclinație, poziție oblică; Banat, ghiont); ponciș, adv. (cruciș); (îm)poncișa, vb. (a străbate; a încrucișa); împonci, vb. refl. (a certa, a se lupta).

ponci (-uri), s. n. – Băutură, punci. Fr. (engl.) punch.

PONCIU adj. „povîrnit” și subst. „cu privire poncișă”, „ceartă”. 1. – P. (Clmp); Poncești (Sd XVI). 2. Poncea, ard. (DR II 697).

PONC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ponc adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

ponciu, -ie, adj. (înv.) foarte înclinat; abrupt.

ponc, poancă, adj., s.m. și f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, poziția unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmațiile cuiva) fățiș, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. și s.m. și f.) (om) lipsit de istețime, care nu știe să se descurce, pe care îl înșală cu ușurință toți; om prost, nătâng. 5. (s.f.) pantă foarte piezișă, abruptă. 6. (de obicei la pl., s.f.) ceartă, neînțelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urâtă și pătrunzătoare. 8. (s.m.) ghiont.

ponc, ponci, ponce, s.f. (reg.) 1. Ceartă, neînțelegere, discordie. 2. (în expr.) În ponce = împotriva, contradictoriu; a grăi în ponce = a vorbi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: „Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din magh. ponk „rampă, deal, colină” (Drăganu, după DER; MDA).

ponc, ponci, ponce, s.f. – (reg.) Ceartă, neînțelegere, discordie. – În expr. în ponce = împotriva, contradictoriu. A grăi în ponce = a grăi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: „Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din magh. ponk „rampă, deal, colină” (Drăganu, cf. DER; Scriban, MDA).

ponc, ponci, ponce, s.f. – Ceartă, neînțelegere, discordie. – În expr. în ponce = împotriva, contradictoriu. A grăi în ponce = a grăi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: „Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce” (Brediceanu 1957: 107). – Din magh. ponk „deal” (MDA).