POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÓNIU n. Metal alb-argintiu radioactiv, întrebuințat, mai ales, ca sursă de neutroni. /<fr. polonium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÓNIU s.n. Element radioactiv care se găsește în pehblendă. [Pron. -niu, var. polonium s.n. / cf. fr. polonium, germ. Polonium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÓNIU s. n. element chimic radioactiv, asemănător cu telurul, care se găsește alături de radiu, în pehblendă. (< fr. polonium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

polóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. polóniul; simb. Po
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

POLÓNIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Polonia) s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po; nr. at. 84, m. at. 210), obținut în procesul de dezintegrare radioactivă a uraniului. Cel mai stabil izotop al său ₂₁₀⁸⁴P are perioada de înjumătățire de 138,3 zile; el este o sursă de radiații α. În amestec cu beriliul p. servește ca sursă de neutroni în cercetările de laborator. A fost descoperit de Pierre și Marie Curie în 1898.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink