POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLIVALÉNȚĂ ~e f. Caracter polivalent. /<fr. polyvalence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLIVALÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea unei substanțe de a fi polivalentă. 2. Capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. [< fr. polyvalence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLIVALÉNȚĂ s. f. 1. însușire a unei substanțe de a fi polivalentă; plurivalență. 2. capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. (< fr. polyvalence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POLIVALÉNȚĂ s. 1. multivalență, plurivalență. (~ unei substanțe chimice.) 2. v. complexitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

polivalénță s. f. → valență
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink