POLITICĂ, politici, s. f. 1. Activitate a puterii de stat în domeniul conducerii treburilor publice interne și externe; concepție care stă la baza acestei activități. Știința... a continuat zdrobirea lumii vechi, revoluționarea sau perfecționarea religiei, moralei, politicii, societății întregi. BĂLCESCU, O. II 9. (Urmat de determinări care arată natura, apartenența, sfera de activitate etc.) Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. 2. Atitudine și activitate (a unei persoane, a unui partid, a unui grup social etc.) în domeniul treburilor interne și externe. Nu se pricepe de loc în politică. GALACTION, O. I 92. Jurnalul acesta e prea dedat cu politica, ca să se poată serios ocupa de speculații filozofice. RUSSO, S. 65. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la viața publică. 3. (Învechit) Politețe, gentilețe, curtoazie. S-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească. CARAGIALE, O. I 91. Frumoasă politică... Bravo!... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas. ALECSANDRI, T. 1047. Chiar și politica cere să mergem să-l salutăm. PANN, P. V. III 60. ◊ Loc. adv. Cu politică = politicos, delicat. Măria-ta să le scrii pohtindu-i cu politică la scaunul domniei. ODOBESCU S. I 83. Duducile să-l poftească să șadă și să vorbească cu politică, pentru că nu-i un bucătar prost. KOGĂLNICEANU, S. 54. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și ajunge scopul.

POLITICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe, care reflectă orînduirea socială și structura economică a țării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înțelege și de a acționa într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

POLITICĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri și obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum și metodele și mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri și obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamală sistem de reglementare de către stat a importului și a exportului de mărfuri. ~ economică sistem de măsuri economice înfăptuite de un stat. 2) fam. Manieră de a acționa pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique

politică f. 1. arta de a guverna afacerile unui Stat; 2. cunoașterea dreptului public și internațional; 3. se zice de afacerile publice, de evenimentele politice: politica absorbia atențiunea generală; 4. sistemă generală ce adoptă un guvern; 5. fam. abilitate, fineță în purtare.

POLITIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc¹ ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

politic, ~ă [At: IST. Ț. R. 20 / G-D și: ~icei / Pl: ~ici, ~ice / E: lat politicus, -a, -um, fr politique, ger Politik, Politikus, politisch] 1 sf (Înv) Rânduială statornicită Si: ceremonial, etichetă. 2 sf Știință și practică de guvernare a unui stat. 3 sf Sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între clase, între grupuri sociale, între popoare etc. pentru promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc. 4 sf Activitate, orientare, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe Si: (dep) politichie (2), politie (6). 5 sf Ideologie care reflectă această orientare, acțiune, activitate Si: (dep) politie (7). 6 sf (Îs) ~ externă Ansamblu de metode și mijloace folosite de un stat pentru atingerea obiectivelor pe plan internațional. 7 sf (Îs) ~ economică Domeniu al politicii (4), constând în măsuri, mijloace și experimente pentru realizarea anumitor obiective în economie. 8 sf (Îe) A face ~ă A lua parte în mod activ la discutarea și la rezolvarea treburilor interne și externe ale statului. 9 sf (Fig) Mod abil de comportare folosit de cineva în atingerea unui scop. 10 sf (Pfm; îe) A se lua cu ~ca pe lângă cineva A proceda cu tact în relațiile cu cineva, pentru a-i câștiga favoarea, adeziunea, încrederea. 11-14 a Care aparține politicii (2-5) Si: (înv) politicesc (3-6). 15-18 a Privitor la politică (2-5) Si: (înv) politicesc (7-10). 19 a Care se ocupă cu politica (4) Si: politicesc (11). 20-21 sm, am (Șîs om ~) (Persoană) care ocupă un rol important în activitatea politică. 22-23 sm, am (Îas) (Persoană) care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (4). 24 sm (Iuz) Persoană condamnată din cauza activității sale politice (4-5). 25 a (Îs) Drepturi ~ice Drepturi de participare ale cetățenilor la conducerea treburilor statului. 26 a (Îs) Nivel ~ Grad de pregătire a cuiva în probleme de politică (5). 27 a (Îas) Orientare justă a cuiva în probleme de politică (5). 28 a (Îs) Știință ~ă Disciplină care se ocupă cu analiza formelor de putere exercitate în state și instituții. 29 a (Îs) Filosofie ~ă Disciplină care se ocupă cu studiul comparativ al formelor de putere și al altor forme posibile de guvernământ. 30 sf (Îvr) Informație, știre care se referă la politică (5). 31-32 a (Înv) (Care are sau) care exprimă o comportare diplomatică, abilă Si: dibaci, diplomat, șiret. 33 sn Subsistem al sistemului social care cuprinde conștiința, relațiile, instituțiile și organizațiile politice.

POLITIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc¹. ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

POLITIC, -Ă, politici, -e, adj. Care se referă la politică, care ține de politică. Alții participă la tumultul vieții din juru-le, se mișcă în arena politică. SADOVEANU, E. 30. Procesuri, intrigile politice mă cuprinseseră. NEGRUZZI, S. I 60. [Adunările] judecau asemenea în pricinile de vini mari politice. BĂLCESCU, O. II 13. Birou politic v. birou². Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Drepturi politice = drepturi care se referă la participarea cetățenilor la conducerea treburilor obștești. Drepturile politice sînt stabilite de Constituție. ▭ Om politic (și, învechit, substantivat, va.) = persoană a cărei principală ocupație este activitatea politică. Nimeni din politici nu mi-a mai scris de mult. BĂLCESCU, la GHICA, A. 606. Una din primele calități... ale unui politic adevărat este de a fi consecvent. id. ib. 689. Economie politică v. economie. Geografie politică = parte a geografiei care tratează despre modul de organizare socială și politică a statelor și a regiunilor de pe suprafața globului, despre relațiile politice dintre state.

POLITICA vb. I. Intranz. (Învechit; atestat numai la gerunziu) A face politică, a discuta politică. Îi eram vecin și petreceam zile întregi la Balta Liman, politicînd cu dînsul. GHICA, S. 370.

POLITICA, politichez, vb. I. Intranz. (Înv.) A face politică, a discuta despre probleme politice. – Fr. politiquer.

POLITIC, -Ă adj. Care aparține politicii, referitor la politică. ♦ Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății; economie politică = v. economie. [Cf. fr. politique, lat. politicus, gr. politikos < polis – oraș].

POLITIC, -Ă I. adj. referitor la politică. ♦ nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (II, 1); drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe. 2. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

POLITIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de politică; propriu politicii. Program ~. ◊ Drepturi ~ce drepturile cetățenilor de a participa la activitatea de conducere a statului. Om ~ persoană a cărei ocupație principală este activitatea politică. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique

politic a. 1. relativ la guvernul unui Stat; 2. care se ocupă cu afaceri publice: om politic; 3. fig. care recurge la ocoluri sau prefăcătorie. ║ m. 1. cel ce cunoaște afacerile publice și guvernul unui Stat: un politic profund; 2. fig. om fin, dibaciu, prefăcut.

*polític, -ă adj. (vgr. politikós, d. pólis, oraș). Relativ la guvernarea uneĭ țărĭ, la stat: instituțiunĭ, chestiunĭ politice. Care se amestecă în afacerile statuluĭ: om politic. Fig. Fin, șiret, diplomat: fiĭ politic! Drepturĭ politice, dreptu de a fi funcționar public, de a vota p. parlament ș. a. Economia politică, știința care tratează despre bogăția publică și arta de a o administra. S. m. Om politic: Alexandru Lahovarĭ a fost un ilustru politic. S. f., pl. ĭ. Arta de a guverna statu: politica conservatoare disprețuĭește plebea venală; politica internă și externă. Afacerile statului politica îĭ pasiona pe toțĭ. Fig. Agilitate, fineță în purtare: puțină politică e necesară pentru a ajunge maĭ sus. A face politică, a te amesteca orĭ a te interesa de afacerile statuluĭ (Vechĭ [d. rus. politika], „politeță, ceremonial, etichetă”). Adv. Din punct de vedere politic. În mod politic.

politică s. f., g.-d. art. politicii; pl. politici

politică s. f., g.-d. art. politicii; pl. politici

politică s. f., g.-d. art. politicii; pl. politici

politică, gen. politicii

+deținut politic s. m. + adv., pl. deținuți politic (dar: Asociația Foștilor Deținuți Politici s. propriu f. art.)

+deținută politic s. f. + adv., pl. deținute politic

+politic² adv. (și: deținută/deținuți ~) (dar: Asociația Foștilor Deținuți Politici s. propriu f. art.)

politic¹ adj. m., pl. politici; f. politică, pl. politice (și: analiști politici, oameni politici)

politic³ s. n.

*politic² s. n.

politic¹ adj. m., pl. politici; f. politică, pl. politice

politic adj. m., pl. politici; f. sg. politică, pl. politice

Biroul Politic al C. C. al P.M.R.

POLITICĂ s. 1. (înv.) politichie. (O ~ democratică.) 2. diplomație. (A uzat de o ~ inteligentă.)

POLITICĂ s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.

POLITICĂ s. 1. (înv.) politie. (O ~ democratică.) 2. diplomație. (A uzat de o ~ ingenioasă.)

politică s. v. CEREMONIAL. CEREMONIE. ETICHETĂ. PROTOCOL. REGULĂ. RITUAL. RÎNDUIALĂ. TIPIC.

POLITIC adj. (înv.) politicesc. (Doctrină ~.)

POLITIC s. v. om politic, politician.

POLITIC adj. v. diplomatic.

SOCIAL-POLITIC adj. sociopolitic.

politic s. v. POLITICIAN.

politic adj. v. DIPLOMATIC.

POLITIC adj. (înv.) politicesc. (Doctrină ~.)

DISCURS POLITIC (< fr. discours politique) Discurs rostit într-o adunare publică și care are ca obiect probleme de stat. Cultivat la greci și la romani, discursul politic a îmbogățit literatura greacă și cea latină cu capodopere, ca Filipicele lui Demostene, Catilinarele, Pro Arhia poeta, Pro Milone de Cicero etc. Ilustrat în cultura noastră de M. Kogălniceanu, T. Maioreseu, B.Șt. Delavrancea, N. Iorga, Nicolae Titulescu ș.a. Cînd discursul este rostit de un membru al parlamentului, în numele întregului parlament, cu ocazia unui eveniment însemnat pentru țară, el se numește discurs solemn. Ex. „Măria Ta! După o sută cincizeci și patru de ani de umilire, și degradare națională, Moldova a intrat în vechiul său drept, consimțit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pe capul său, pe domnul. Prin înălțarea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegîndu-te de capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să răsplătească sîngele strămoșilor tăi, vărsat pentru libertățile publice. Alegîndu-te pe tine domn în țara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea că toată țara dorește: la lege nouă, om nou. O, doamne! mare și frumoasă ți-este misiunea! Constituția din 7(19) august ne însemnează o epocă nouă, și Măria Ta ești chemat s-o deschizi. Fii dar omul epocii, fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca domn, fii bun și blînd, fii bun mai ales pentru aceia pentru care toți domnii trecuți au fost nepăsători sau răi.” (M. KOGĂLNICEANU, Discurs la alegerea lui Alexandru Ion Cuza ca domn al Moldovei) Exemple de discursuri politice sînt cuvîntările tovarășului Nicolae Ceaușescu rostite în diferite prilejuri, prin care sînt exprimate, într-o formă aleasă, cele mai nobile sentimente ale poporului, aspirațiile sale de dreptate și pace, hotărîrea sa de a traduce în faptă mărețul Program al Partidului Comunist – program de construire a societății socialiste multilateral dezvoltate și al înaintării patriei noastre spre comunism.

ACADEMIA DE STUDII SOCIAL-POLITICE, instituție cu un accentuat caracter politic creată în 1945 pentru pregătirea și perfecționarea activiștilor de partid, de stat ș.a. Și-a încetat activitatea în dec. 1989. Cunoscută sub numele de Academia „Ștefan Gheorghiu”.

Politica struțului – Expresie veche, cu obîrșie neprecisă. Înseamnă a-ți închipui că poți evita un pericol, dacă refuzi să-l vezi, întocmai cum struțul crede că se ascunde în întregime, dacă își bagă capul în nisip. „Asta nu înseamnă să procedăm asemenea struțului, așteptînd ca uriașa clepsidră a timpului să fi strecurat întreg nisipul…” (Marcel Breslașu).

navetist politic expr. (pub., peior.) politician oportunist, care trece dintr-un partid în altul în funcție de conjunctură și interesele sale de moment.