căutare avansată
9 definiții pentru „polisemie”   declinări

POLISEMÍE, polisemii, s. f.Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POLISEMÍE s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laurap | Semnalează o greșeală | Permalink

!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POLISEMÍE s. (LINGV.) polisemantism, (rar) plurisemantism, plurisemie. (~ unui cuvânt.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLISEMÍE f. lingv. Proprietate a cuvintelor, expresiilor etc. de a avea mai multe sensuri. /<fr. polysémie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLISEMÍE s.f. 1. Calitate a unui cuvânt de a avea mai multe sensuri; polisemantism. 2. (Estet.) Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv în funcție de contextul social-cultural, de momentul istoric în care este receptată opera etc. [Gen. -iei. / < fr. polysémie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLISEMÍE s. f. calitate a unui cuvânt de a avea mai multe semnificații; polisemantism. (< fr. polysémie)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. polisemíi, art. polisemíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

POLISEMÍE (POLISEMANTÍSM) s. f. (< fr. polysémie, gr. polys „mult” + semaino „arăt”): însușire a unui cuvânt de a evoca mai multe sensuri; stare a unui cuvânt care are capacitatea de a indica fie mai multe caracteristici semantice (seme) ale aceluiași obiect, fie caracteristica semantică comună (sensul) a mai multor obiecte (v. cuvânt polisemantic). Se poate vorbi astfel despre p. cuvintelor aripă, a bate, bază, cap, coadă etc. P. este – alături de sinonimie, omonimie și antonimie – una din cele patru modalități de manifestare a organizării vocabularului, un efect al acțiunii celor cinci factori de organizare a sistemului lexical (frecvența, factorul stilistico-funcțional, factorul psihologic, factorul semantic și factorul etimologic; v. vocabulár). P. se transformă periodic în omonimie, fiind justificată de regula generală de a se da cuvintelor în enunțuri un singur sens, fără echivoc: așa se explică tendința limbajelor tehnico-științifice spre monosemantism. Ea este favorabilă expresivității: cu cât un cuvânt are mai multe sensuri (deci posibilități nenumărate de apariție în diferite contexte), cu atât capacitatea lui de a fi expresiv este mai mare (conținutul lui semantic oferă posibilitatea de a alege). Una din sursele importante ale p. este etimologia populară (v.).
Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink