POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍNIC, -Ă adj. Referitor la polen. [< fr. pollinique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍNIC, -Ă adj. referitor la polen. (< fr. pollinique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

polínic adj. m., pl. polínici; f. sg. polínică, pl. polínice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

POLINICE (în mitologia greacă), fiul lui Edip și al Locastei. S-a înțeles cu fratele său Eteocle să împartă tronul Tebei, domnind fiecare câte un an. Deoarece Eteocle nu a respectat convenția, P. a pornit o expediție contra Tebei („Cei șapte împotriva Tebei”). Cei doi frați s-au ucis unul pe altul pe câmpul de luptă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Polinice = Polynices.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink