POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
polieléu, polieléie, s.n. (înv.) candelabru.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
polieléu (polieléie), s. n. – Nume special dat psalmilor 134 și 135. – Var. polileu. Mgr. πολυέλεος „foarte milostiv”.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
polieléu (polieléie), s. n. – Candelabru. Ngr. πολυέλαιος.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
polieléu s. n. (sil. -li-e-), art. polieléul; pl. poliéleie/poliéleuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
polieleu (Biz.) (‹ adj., gr. μολυέλεος [sc. φαλμός], „preamilostiv”), cântare al cărei text este alcătuit din psalmii1 134 și 135, care se cântă la utrenia* praznicelor și sfinților cu polieleu. Denumirea de p. provine de la cuvântul „milă” (ἔλεος), care se repetă des în psalmul 135 („că în veac este mila lui”: ὄτι εἰς τòν αἰῶνα τò ἔλεος αὐτοῦ). precum și de la faptul că în timpul acestei cântări toate candelele pline cu untdelemn (ἐλαία, ἔλαιον) sunt aprinse.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink