POLCOVNIC, polcovnici, s. m. (Învechit) 1. Comandant al unui polc; colonel. Niște boieri moldoveni, ce erau emigrați în Polonia... luară vreo cîteva regimente de polonezi cu polcovnicii Dimidinski și Kunecki și se pogorîră în Moldova. BĂLCESCU, O. I 186. 2. Comandant al unei formații militare de pază a ordinii publice. Ciocoiul deschise ușa și luă ștafeta din mîna lui Năstase Arnăutul, care devenise acum polcovnic de județ. FILIMON, C. 296.