PODAN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany.

podan sm [At: URECHE, L. 108 / Pl: ~i / E: pn poddany, rs подданный] 1 (Înv) Locuitor al unui stat, al unui oraș etc. care plătea bir. 2 (Prc) Șerb. 3 (Reg) Îngrijitor.

PODAN, podani, s. m. Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany.

PODAN, podani, s. m. (Învechit) Clăcaș, șerb, rob. [Împărăteasa] ajunsese... dintr-atîtea slugi și atîția podani, să-și măture singură casa. SBIERA, P. 130. Țăranii... din locuitori liberi s-au prefăcut în rumîni, vecini, iobagi, podani etc. KOGĂLNICEANU, S. A. I 43.

podan m. Mold. od. supus rus, muscal: ei, ți-oiu arăta eu, podanule! AL. [Rus. PODDANYI, supus].

podán m. (rus. pod-dányĭ, pol. pod-dany, vsl. podŭ-danŭ, id.) Sec. 17-18. Supus al unuĭ stat. Țăran neliber, vecin. Sec. 19. Iron. Supus rusesc, Muscal: lasă, măĭ podane, măĭ podanule! V. sudit, tîrtan.

podan (înv., reg.) s. m., pl. podani

podan (înv., reg.) s. m., pl. podani

podan s. m., pl. podani

podan (podani), s. m. – Birnic. Sl. podŭdanŭ „supus”, cf. pol., ceh. poddany (Cihac, II, 270). – Sec. XVII, înv. – Der. podanie, s. f. (înv., dare de pod).

PODAN s.m. (Mold., ȚR) Supus, locuitor al unui stat, al unui oraș etc. A: Au întratu de i-au arsu tîrgurile și i-au robit podanii. URECHE; cf. N. COSTIN; CANTEMIR, HR.; NECULCE; PSEUDO-MUSTE. B: Totdeauna i-au biruit pe ei ungurii și alții, ca pe nește podani ai lor. R. POPESCU. Etimologie: pol. poddany, rus. poddannyj.

podan, podani, s.m. (înv.) 1. supus rus, muscal. 2. persoană care era supusă la bir; clăcaș, șerb, iobag. 3. (reg.) îngrijitor.

podán, s.n. v. podanc.