căutare avansată
12 definiții pentru „pocinog”   declinări

POCINÓG, pocinoage, s. n. 1. Întâmplare rea, neplăcută; bucluc, belea; boroboață. 2. (Reg.) Început (de bun augur); saftea. [Var.: pocinóc s. n.] – Din sl. počinŭkŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POCINÓG, pocinoage, s. n. 1. Întâmplare rea, neplăcută; bucluc, belea; boroboață. 2. (Reg.) Început (de bun augur); saftea. [Var.: pocinóc s. n.] – Din sl. počinŭkŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

pocinóg s. n., pl. pocinoáge
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POCINÓG s. 1. v. poznă. 2. v. necaz.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POCINÓG s. v. saftea.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POCINÓG ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută; bucluc; belea; încurcătură. 2) reg. Început de bun augur. /<sl. poținoku
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POCINÓG, pocinoage și pocinoguri, s. n. (Mai ales în construcții cu verbul « a face ») 1. Fapt, lucru neplăcut, belea, bucluc, boroboață. Trebuie dusă nebuna de aici, că ne face un pocinog îngrozitor. DUMITRIU, B. F. 148. Eu adineaori aflai pocinogul. REBREANU, R. I 84. Îl scăpase de multe năcazuri, dar îi făcuse și mult amar, multe pocinoage, în lunga viată trudită a dumisale. POPA, V. 102. 2. (Regional) început; saftea. Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, zise părintele de tot posomorit, să facem pocinog sfîntului Nicolai cel din cui. CREANGĂ, O. A. 34. – Variantă: pocinóc (HOGAȘ, M. N. 215, ALECSANDRI, T. 1547) s. n.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

pocinóg s. n., pl. pocinoáge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pocinóg (-guri), s. n.1. Saftea, prima vînzare din zi. – 2. Început. – 3. Bucluc, boroboață. Sl. počinŭkŭ „început” (Cihac, II, 269; Conev 78), cf. ceh. počinek.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

pocinog n. 1. Mold. Tr. saftea: să fac eu pocinogu închisorii din pricina unui proclet ! AL.; 2. bocluc: a da de pocinog. [Slav. POCĬNŬKŬ, început, bun sau rău (de unde noțiunea de piază rea)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pocinóg și (vechĭ) -óc n., pl. oage și oace, urĭ (vsl. počinŭkŭ, început, d. pocenti-počinon, a începe; rus. počinok, cîmp desțelenit). Rar. Saftea, început: a face pocinog la ceva. Fig. Iron. Întîmplare neplăcută. A da de pocinog, a da de belea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a face pocinogul cuiva expr. a face cuiva un rău (involuntar).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink