pocănitură sf vz pocnitură

pocnitură sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~căn~, pomn~ / Pl: ~ri / E: pocni + -tură] 1-3 Pocnet² (1-3). 4 Lovitură scurtă și puternică. 5 Pocnet² (5). 6 Crăpătură. 7 Spărtură. 8 (Rar) Fisură. 9 (Reg) Cantitate de porumb care se pune o dată în ciur când se fac floricelele.

pomnitură sf vz pocnitură

POCNITURĂ, pocnituri, s. f. Trosnitură, detunătură; pocnet. Pocniturile de bici deșteptau cînii. SADOVEANU, O. IV 467. În pîlnia telefonului se aude numai o sfîrîitură continuă și pocnituri metalice. C. PETRESCU, Î. II 15. Cînd dă să între-n poala viei... puff!! o pocnitură de pușcă și boierul se răstoarnă. RETEGANUL, P. I 20.

pocnitură f. pocnet prelungit.

pocnitúră f., pl. ĭ (d. pocnesc). Rezultatu pocniriĭ, pocnet: pocniturĭ de obuze, de puștĭ, de cĭocane, de bice.

pocănitură (reg.) s. f., g.-d. art. pocăniturii; pl. pocănituri

pocănitură (reg.) s. f., g.-d. art. pocăniturii; pl. pocănituri

pocănitură s. f. g.-d. art. pocăniturii; pl. pocănituri

pocnitură s. f., g.-d. art. pocniturii; pl. pocnituri

pocnitură s. f., g.-d. art. pocniturii; pl. pocnituri

pocnitură s. f., g.-d. art. pocniturii; pl. pocnituri

POCĂNITURĂ s. v. bocănit.

POCĂNITURĂ s. bocăneală, bocănit, bocănitură, pocăneală, pocănit, (reg.) bontăneală, bontănitură. (O ~ ritmică.)

POCNITURĂ s. 1. pocnet, trosnet, trosnitură, (reg.) troscot. (O ~ de armă.) 2. v. plesnitură.

POCNITURĂ s. 1. pocnet, trosnet, trosnitură, (reg.) troscot. (O ~ de armă.) 2. plesnitură, trosnitură. (~ de bici.)