POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În concepțiile religioase) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE POCĂÍ mă ~iésc intranz. 1) rel. A-și recunoaște păcatele făcute, cerând iertare de la providență. 2) A avea remușcări; a regreta. 3) A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. /<sl. pokajati sen
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POCĂÍ vb. 1. v. căi. 2. (BIS.) a se căi, (înv.) a se spăsi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pocăí, pócăi, vb. IV (înv.) a ciocăni.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pocăí (pocăiésc, pocăít), vb. refl. – 1. A se căi, a face penitență. – 2. (Vb. activ) A duce la căință. Sl. pokajati (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. pocăință (var. înv. poca(i)anie, pocanie), s. f. (regret, căință).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pocăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pocăiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink