PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLUTUÍT s. v. plutuire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
plutuít s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută2 + suf. -ui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PLUTUÍ ~iésc tranz. (piei tăbăcite) A supune operației de finisare pentru a le micșora și a le imprima un desen. /plută + suf. ~ui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
plutuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. plutuiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink