PLURALISM s. n. 1. (Fil.) Doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existență (principii, esențe) sau că există descrieri diferite ale realității. 2. Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme.

pluralism sn [At: RALEA, S. T. II, 294 / Pl: (nob) ~e / E: fr pluralisme] 1 Concepție filosofică idealistă, opusă monismului, potrivit căreia universul ar fi format dintr-o pluralitate de realități independente unele de altele, ce nu pot fi considerate manifestări ale unei singure substanțe. 2 (Pex) Concepție eclectică ce admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii ce nu pot fi reduse la o unitate. 3 Principiu al democrației care preconizează necesitatea existenței mai multor forțe social-politice: partide, sindicate, organizații religioase etc., interpuse între membrii societății și putere, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. 4 (Pgn) Orice concepție, care într-un domeniu determinat admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la o unitate. 5 Stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități de elemente.

PLURALISM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia lumea ar fi formată dintr-o pluralitate de realități de sine stătătoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democrației care preconizează necesitatea existenței mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între membrii societății și putere, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme.

PLURALISM s. n. Curent filozofic idealist care neagă unitatea dialectică a lumii și susține că la baza ei stau o mulțime de entități spirituale, independente.

PLURALISM s.n. 1. Concepție filozofică idealistă care neagă unitatea materială a lumii, susținînd că tot ceea ce există constă dintr-o multitudine de entități izolate, independente una de alta și ireductibile la o bază comună, unitară. ♦ (P. ext.) Orice concepție care, într-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități. 2. Principiu democratic potrivit căruia funcționarea democrației, garantarea drepturilor și libertăților ar fi condiționată de existența mai multor forțe politico-sociale (partide, sindicate etc.) care să se interpună între individ și stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

PLURALISM s. n. 1. concepție filozofică potrivit căreia universul ar fi format dintr-o pluralitate de esențe izolate, independente una de alta. ◊ orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce fac posibile căi diferite de dezvoltare a societății. 2. principiu al democrației potrivit căruia funcționarea acesteia, garantarea drepturilor și libertăților sunt condiționate de existența mai multor forțe politico-sociale. (< fr. pluralisme)

PLURALISM n. 1) Concepție filozofică care susține că lumea este alcătuită dintr-o mulțime de entități spirituale independente. 2) Sistem politic bazat pe mai multe organe de conducere (partide, grupuri, mișcări etc.). 3) Situație caracterizată printr-o multiplicitate de factori. /<fr. pluralisme

pluralism s. n.

pluralism s. n.

pluralism s. n.

PLURALÍSM (< fr.; {s} lat. pluralis „făcut din mai multe”) s. n. 1. (FILOZ.) Orice doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existențe (principii substanțiale, esențe ale lumii) sau că există descrieri diferite ale realității ori credințe la fel de corecte (P. înrudit cu relativismul). filozofiile lui Pitagora și Democrit sunt forme de p.; la fel și filozofia lui Leibniz, care admite existența mai multor substanțe, atomismul logic al lui B. Russell, gândirea târzie a lui L. Wittgenstein, prin accentul pus pe diferite „jocuri de limbaj” și diferite „forme de viață”. În metafizică este opusă monismului. 2. (SOCIOL.) Orice doctrină care consideră că pentru felul în care societatea și fenomenele sociale se prezintă la un moment dat, există nu o singură cauză (monism), nici două cauze (dualism), ci o multitudine de cauze. În viața socială, p. înseamnă acceptarea unei varietăți de moduri de viață, de standarde morale, religii și grupuri cu interese concurente, nu ca o confuzie indezirabilă, ci ca o stare propriu-zisă. 3. (POLITOL.) Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase ș.a., considerate drept centre de inițiativă, grupuri de presiune) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și garanție a limitării puterii acestuia, a funcționării democrației. ♦ Stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități, prin nereducerea la unitate.