PLURALE: ~ tantum adj. (despre nume) Care are numai formă de plural. /Cuv. lat.

PLURALE TANTUM, pluralia tantum, loc. adj. (Despre un nume) Care are numai formă de plural. – Loc. lat.

plural, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 113 / Pl: ~i, ~e / E: lat pluralis, ger Plural, Pluralis, it Plurale] 1 a (Grm, d. număr, persoană, părți de vorbire) Care indică două sau mai multe ființe, lucruri, fenomene etc. de același fel. 2 a (Fig) Multilateral. 3 a (Rar; îs) Atenție ~ă Atenție distributivă. 4 sn Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau mai multe ființe, lucruri, fenomene etc. de același fel. 5 sn (Îs) ~ul autorității (sau al maiestății) Plural (4) folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. 6 sn (Îs) ~ul autorului Plural (4) folosit de către autor cu referire la persoana proprie, în locul singularului, în opere științifice, publicistice și oratorice. 7 sn (Îs) ~ul modestiei Plural (4) folosit mai ales în vorbirea populară în locul singularului, cu referire la persoana proprie, în discuție cu cineva considerat superior. 8 sn (Îs) ~ul politeții (sau al reverenței) Plural (4) folosit în locul singularului, ca formă de adresare respectuoasă către cineva.

plurale tantum la [At: IORDAN, L. R. 291 / V: ~lia ~ / E: lat pluralia tantum (pll plurale tantum)] (D. un substantiv) Care are numai formă de plural Si: (îvr) plurativ.

pluralia tantum^[1] la vz plurale tantum

PLURALE TANTUM adj. (Despre un nume) Care are numai formă de plural. – Loc. lat.

PLURAL, plurale, adj. (Gram.) Care arată că e vorba de mai multe ființe sau lucruri. Număr plural. ♦ (Substantivat) Categorie gramaticală care arată că e vorba de două sau mai multe ființe sau lucruri. Pluralul se exprima, în primele timpuri, cu alt cuvînt decît singularul. GRAUR, F. L. 169. În flexiunea substantivului observăm răspîndirea tot mai mare a pluralului în -i la feminine (în locul desinenței -e). IORDAN, L. R. 9.

PLURAL adj., s. n. (categorie gramaticală) care indică două sau mai multe ființe, lucruri de același fel. (< lat. pluralis, germ. Plural)

PLURALE TANTUM adj. (despre un substantiv) folosit numai la plural, defectiv de singular. (< lat. plurale tantum)

PLURAL ~ă (~i, ~e) și substantival: (Număr) ~ formă a categoriei gramaticale a numărului care indică că este vorba de două sau mai multe persoane ori lucruri (de același fel). /<lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural

plural a. Gram. relativ la mai mulți. ║ n. număr plural.

*plurál, -ă adj. (lat. pluralis, d. plus, pluris, maĭ mult). Care conține maĭ multe unitățĭ: vot plural (adică o persoană cu maĭ multe voturĭ). Gram. Care arată că-s doĭ saŭ maĭ mulțĭ: oamenĭ e un cuvînt la număru plural. S. n., pl. e și urĭ. Număru plural (numit și înmulțit): om face pluralu oamenĭ, el vorbește la plural. V. singular.

plural¹ adj. m., pl. plurali; f. plurală, pl. plurale

plural² s. n., pl. plurale

plurale tantum (lat.) loc. adj., pl. pluralia tantum (desp. -li-a) (substantive ~)

plural² s. n., pl. plurale

plural¹ adj. m., pl. plurali; f. plurală, pl. plurale

plurale tantum (lat.) loc. adj. (substantiv ~), pl. pluralia tantum (-li-a) (substantive ~)

plural s. n., pl. plurale

plural adj. m., pl. plurali; f. sg. plurală, pl. plurale

plurale tantum loc. adj. (substantiv plurale tantum), pl. pluralia tantum (sil. -li-a) (substantive pluralia tantum)

plural, pl. plurale

plural (-luri), s. n. – 1. Categorie gramaticală care arată că este vorba de mai multe obiecte, ființe etc. – 2. (Adj.) Care indică o pluralitate. Lat. pluralis (sec. XIX). Ca adj. nu se folosește la f. – Der. pluralitate, s. f., din fr.

PLURAL s. n. (< lat. pluralis, cf. it. plurale, fr. pluriel, germ. Plural): unul din cele două aspecte (valori) ale categoriei gramaticale flexionare de număr, care indică două sau mai multe exemplare dintr-o categorie de ființe, de obiecte sau de fenomene. El include toate variantele substantivelor admise de unul din contextele-tip: mulți oameni, multe case (multe becuri), oameni, case (becuri) etc. ◊ ~ al modestiei: p. folosit spontan, mai ales în limba populară, în locul singularului, atunci când vorbitorul evită, din modestie, să vorbească despre sine la persoana I singular, cu un interlocutor căruia îi acordă considerație sau socotit de el superior, ca în exemplele „Ce vrei tu? – Noi? Bună pace!...” (M. Eminescu); „Moș Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare? – Îl vedem, cucoane” (Ion Creangă). ◊ ~ al autorului: p. folosit deliberat în locul singularului, în operele științifice, publicistice și oratorice, ca în exemplul „Noi credem că această singură doină plătește cât Rossi întreg al D-lui N. Blaremberg” (B. P. Hasdeu). ◊ ~ al autorității (al majestății): p. folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele, sau în noile acte oficiale, când autoritățile vorbesc tot în numele lor, ca în exemplele „Noi, comisarul secției 55... constatând următoarele...” (I. L. Caragiale); „Noi, primarul municipiului București.... decidem...”. ◊ ~ al solidarității: p. folosit în locul singularului, în adresarea părinților către copii, ca în exemplul „Noi suntem copii cuminți și nu ne ducem la fereastră!”. ◊ ~ al politeții (al reverenței): p. folosit în locul singularului, într-o adresare respectuoasă către cineva, ca în exemplele „Sunteți un om cumsecade”, „Dumneavoastră aveți dreptate”. ◊ ~ poetic: p. folosit de poeți în operele lor pentru a sugera un anumit lucru, pentru a sublinia o anumită idee. Este frecvent în poezia latină, dar nu lipsește nici din cea românească: „Priami... regna” („regatele lui Priam”); „...cineres... animae... umbrae paternae” („...cenușile... sufletele... umbrele părintești”) în Eneida lui Virgiliu; încântări, în poezia lui Al. Macedonski, amurguri, în poezia lui O. Goga etc. Îl întâlnim magistral ilustrat și în proza lui M. Sadoveanu: „Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi”.

PLURAL, -Ă adj. (< lat. pluralis. cf. it. plurale): în sintagma număr plural (v.).

PLURALE TANTUM: locuțiune latină care se referă la un nume ce are „numai formă de plural”. Denumirea s-a extins asupra tuturor substantivelor care au numai formă de plural, adică asupra acelor substantive ce denumesc obiecte existente ca o multiplicitate de exemplare din aceeași categorie, ajungând astfel să simbolizeze o întreagă categorie (grupă): Ploiești, Topoloveni, Câmpurile, Ulmi, Florii, Rusalii; bretele, foarfeci, ochelari, pantaloni; câlți, icre, ițe, jumări, măruntaie, moaște, zori etc.

PLURALIA TANTUM (loc. lat.) loc. adj. (Despre nume) Care are numai formă de plural (ex. tăiței, Carpați).

PLURAL adj. v. complex, multilateral, plurivalent, polivalent.

PLURALIA TANTUM adj., s. (GRAM.) (înv.) plurativ. (Substantive ~.)

plural adj. v. COMPLEX. MULTILATERAL. PLURIVALENT. POLIVALENT.

PLURALIA TANTUM adj., s. (GRAM.) (înv.) plurativ. (Substantive ~.)

Plural ≠ singular