plugușor sn [At: ODOBESCU, S. III, 228 / V: plugșor / Pl: ~oare / E: plug + -ușor] 1-2 (Șhp) Plug (1) (mic) Si: pluguleț (1-2), plugurel (1-2), pluguț (1-2). 3 (Pop; art) Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, făcând urări etc. Si: (pop) pluguleț (3), (reg) plesnitul¹ (10), plug (18), plugărel² (1), plugurel (3). 4 (Pex) Urare tradițională de Anul Nou, făcută de flăcăii care însoțesc plugușorul (3) și acompaniată de instrumente muzicale, de pocnete de bici etc. Si: (pop) pluguleț (4), (reg) plesnitul¹ (11), plug (19), plugărel² (2), plugurel (4). 5 (Ast; reg) Carul-mic. corectat(ă)

PLUGUȘOR, plugușoare, s. n. Diminutiv al lui plug; pluguleț. 1. v. plug (1). M-o făcut mama fecior Să-i fiu tatei de-ajutor Să-i scot boii din ocol Și să-i pun la plugușor. ȘEZ. I 76. 2. Plug mic, împodobit adesea cu ramuri de brad sau cu fîșii de hîrtie colorată, cu care umblă tinerii în ajunul anului nou și urează pe la casele oamenilor, sunînd din clopote și din buhai, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de anul nou, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie. În seara zilei de 31 decembre spre 1 ianuar, copiii și tinerii merg din casă în casă cu un plug în miniatură, zis plugușor sau pluguleț. TEODORESCU, P. P. 138.

PLUGUȘOR ~oare n. 1) Plug împodobit cu care umblă tinerii în ajunul Anului Nou și își recită urătura. 2) Datină de a umbla cu un asemenea plug în ajunul Anului Nou. 3) Creație populară în versuri care se recită de urători în ajunul Anului Nou; hăitură; urătură. /plug + suf. ~ușor

plugușor n. plug mic împodobit cu hârtii colorate și flori, cu un clopoțel în coarne, cu care se umblă spre a ura de sfântul Vasile.

plugușór n., pl. oare. Plug mic. Plug cu care umblă băĭețiĭ la 31 Decembre.

plugșor sn vz plugușor

plug n., pl. urĭ (gep. plŭg [de unde și vsl. bg. rus. plugŭ], vgerm. plóh, ngerm. pflug, engl. plough; [lat. d. germ.] plovum). Mașină de arat compusă dintr’un rît (numit brăzdar) de fer (odinioară de lemn) purtat pe doŭă roate, trasă de vite și îndreptată din apoĭ de un om care o ține de cele doŭă brațe ale eĭ (numite coarne) și face ca brăzdaru să se înfigă în pămînt și să-l rîme. Plug în miniatură (numit și plugușor) cu care umblă băețiĭ la 31 Decembrie și urează noroc. (Azĭ îld. plug a rămas numaĭ buhaĭu, care în ainte însoțea plugu): băețiĭ umblă cu plugu saŭ cu buhaĭu. Rît colosal pe care-l împinge locomotiva ca să înlăture zăpada de pe șine.

plugușor s. n., pl. plugușoare

plugușor s. n., pl. plugușoare

plugușor s. n., pl. plugușoare

PLUGUȘOR s. 1. (TEHN.) pluguleț, (reg.) pluguț. 2. (art.) (pop.) plugulețul (art.), (reg.) plesnitul (art.), plugărelul (art.), plugul (art.). (Cu ~ul se merge de Anul Nou.)

PLUGUȘOR s. 1. (TEHN.) pluguleț, (reg.) pluguț. 2. (art.) (pop.) plugulețul (art.), (reg.) plesnitul (art.), plugărelul (art.), plugul (art.). (Cu ~ se merge de Anul nou.)

plugușor, străvechi rit de fertilitate în folclorul românesc ce a suferit numeroase suprapuneri cu alte genuri (I, 3) și influențe, manifestându-se astăzi în forme variate. P. copiilor este simplu, textul vestind începerea muncilor agrare și conținând urarea de belșug și fericire. În Muntenia temele sunt variate și, parțial, individualizate, ca și acelea ale colindelor*. Se cântă ori se scandează. Melodiile sunt simple și se apropie de stilul colindelor: silabice, forme simple, structuri premodale, modale* sau pentatonice*, cu ritm regulat, adesea giusto silabic [v. sistem (II,6)]. P. măturilor este o manifestare amplă. Cel care urează este însoțit de un cortegiu de mascați (îndeosebi de „urși”) și personaje grotești (moșul și baba, doctorul, șatra de țigani, ofițeri, turci, oameni îmbrăcați în paie etc.). Ei sunt încinși cu clopote mari, sar în sus, poartă bice, fluiere* din care mimează cântarea, buhai*. În Moldova este simulată – ca și la capră* – moartea sau îmbolnăvirea personajului (ursul) și vindecarea lui. Textele scandate, de mari dimensiuni, de o mare frumusețe poetică, descriu hiperbolic momente ale muncii agrare și sunt presărate cu versuri satirice și pline de haz. Pe alocuri, se poartă un plug real, tras de boi, cu care se „trage o brazdă” în curtea omului colindat. Urările sunt înrudite cu cele de la turca transilvăneană și de la colindat.

PLUGUȘOR (diminutiv de la plug) Poezie populară care face parte din literatura de ceremonial, legată de un răspîndit obicei popular și rostită pe la casele gospodarilor, în ajunul Anului nou, de grupuri de copii (plugușorul mic) sau în dimineața Anului nou, de cete de flăcăi, însoțiți adesea de un plug (plugușorul mare), în trosnete de bici, sunet de tălăngi sau buhai. Elogiu al muncii și fertilității pămîntului, cuprinsul ei este o evocare amănunțită a muncii agricole, de la alegerea locului de arat și semănat, pînă la coacerea pîinii, poezia sfîrșind cu o urare de bine pentru cei cărora li s-a urat. În unele variante, elementul fabulos se îmbină adesea cu elemente de umor, cu aluzii la contemporaneitate. În el, unii cercetători văd o moștenire a unui rit străvechi (la romani, cu prilejul începutului Anului nou – luna martie – copiii mergeau din casă în casă, urînd și aruncînd semințe dinaintea gazdelor sau în ferestre). În întreaga lui desfășurare, plugușorul constituie un adevărat spectacol, nu lipsit de farmec.

a umbla cu plosca / cu plugușorul expr. (intl.) 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a flecări, a trăncăni.