PLOUA, pers. 3 plouă, vb. I. 1. Intranz. impers. (Adesea urmat de determinări modale) A cădea, a curge ploaie. Într-o zi ploua strașnic și era o glodărie pin’ la genunchi. HOGAȘ, DR. II 121. Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I 360. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de feli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și dese. De două săptămîni plouă cu găleata, un ceas, două în fiecare noapte. CAMIL PETRESCU, O. I 264. Nu trece vreme de un ceas, și unde nu începe a se-nnora, apoi a trăsni și a fulgera... sufla un vînt și ploua ca din cofă. RETEGANUL, P. IV 71. Plouă de varsă = plouă foarte tare. Ciucur verde de mătase, Lasă-mă, mîndruțo-n casă, C-afară plouă de varsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă v. ninge. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia», «norii») Căci ploaia, cînd ar ploua, Aurul ți l-ar stricai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 509. El oftează și jălește Și prin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pămînt, Cînd la cîrduri de cucoare Ce mereu zbor cătră soare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. impers. (Cu complement intern) De-ar ploua ploaie cu tină. ȘEZ. I 76. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ♦ Tranz. A uda (pe cineva) ploaia, a cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădiniță, Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia») Murgule, coamă rotată, Du-mă la mîndra odată, Că ți-oi face grajd de piatră Vîntul să nu mi te bată, Nici ploaia să nu te ploaie, Nici neaua să nu te ningă. HODOȘ, P. P. 47. 2. Intranz. unipers. Fig. A cădea sau a curge în cantitate mare, fără întrerupere. Odaia era strîmtă și foarte înaltă. Printr-un geam opac din tavan ploua înlăuntru o lumină albă. DAN, U. 193. Din albastrul șters al cerului adînc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 14. Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tînăr vînt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dînsa. EMINESCU, O. I 122. ♦ Tranz. A lăsa să cadă sau să curgă în cantitate mare. De sus, din colivie, sticletele plouă mereu la coji. BASSARABESCU, V. 170. Infanteria din centru ploua nouri de săgete. HASDEU, v. 150. – Forme gramaticale: prez. conj. să plouă și să ploaie. - Prez. ind. și: (regional) ploaie (HODOȘ, P. P. 118).