PLOȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din sb. ploština.

ploștină sf [At: CIHAC, II, 267 / V: ~șnie, plomoș~ / Pl: ~ne / E: ucr площина cf srb pložtina] 1 (Trs) Mlaștină. 2 (Trs) Pășune situată în apropierea unei ape. 3 (Reg) Ploșniță (17).

PLOȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din scr. ploština.

PLOȘTINĂ, ploștine, s. f. Teren umed și mocirlos; baltă, mlaștină. Matca [rîului] se îngroșa din ce în ce... înghițea suspinul izvoarelor, șoapta grăbită a șuvoaielor, cuprindea ape de cristal, ploștine și mocirle. CAMILAR, N. II 103.

plóștină f., pl. ĭ și e (sîrb. ploština, d. vsl. ploskŭ, turtit, adică „adîncat, jos, mocirlos”). Mold. Trans. Munt. est. Mocirlă, mlaștină. Băltoagă (topliță) pe drum: pe fundu pîraĭelor, în ploștinĭ (CL. 1924, 196). – La Hațeg „fînaț, rît, luncă” (Vicĭu). – În Dor. plomóștină, băltoagă. V. padină.

plomoștină sf vz ploștină

ploșnie sf vz ploștină

plomóștină, V. ploștină.

ploștină (reg.) s. f., g.-d. art. ploștinei; pl. ploștine

ploștină (reg.) s. f., g.-d. art. ploștinei; pl. ploștine

ploștină s. f., g.-d. art. ploștinei; pl. ploștine

ploștină (ploștine), s. f. – Mlaștină. Sb., cr. ploština (Cihac, II, 264; cf. Conev 40).

PLOȘTINĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

ploștină s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

ploștină, ploștine, s.f. (reg.) 1. teren umed și mocirlos; mlaștină. 2. izlaz, pășune (lângă o apă). 3. mămăligă moale.