pliscăi v vz plescăi

PLISCĂI vb. IV v. pleoscăi.

PLISCĂI vb. IV. v. pleoscăi.

pleoscăi vi [At: KLEIN, D. 400 / V: (reg) ~oșcăi, plios~, plius~ / Pzi: pleoscăi, ~esc / E: pleosc + -ăi cf srb pljuskati] 1 A scoate un sunet caracteristic, prin pocnirea sau plesnirea unui corp solid de alt corp solid sau prin lovirea de ceva tare Si: a plescăi (2). 2 (Rar) A aplauda. 3-4 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) (A se lovi sau) a fi lovit (de sau) cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic Si: a plescăi (4-5), (reg) a piescăni (2-3). 5 A plescăi (1). 6 A mânca cu zgomot Si: a plescăi (7), (reg) a plioscăni (1).

pleoșcăi v vz pleoscăi

plescăi vi [At: POLIZU / V: (înv) pleșc~, (reg) plis~ / Pzi: plescăi, (pop) ~esc / E: pleasc + -ăi] 1 (Cu determinările „din limbă”, „din buze”) A desprinde brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere, producând un zgomot caracteristic Si: (reg) a clefăi, a plescăni (4), a pleoscăi (5), (reg) a plioscăni (1). 2 A pleoscăi (1). 3 (Rar) A aplauda. 4-5 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) A pleoscăi (3-4). 6 (D. corpuri solide) A lovi un lichid sau o substanță vâscoasă, producând un zgomot caracteristic. 7 A pleoscăi (6). 8 (Rar) A gâlgâi.

pleșcăi v vz plescăi

plioscăi v vz pleoscăi

pliuscăi v vz pleoscăi

PLEOSCĂI, pleoscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. De afară se auzeau pleoscăind picături mai mari și mai dese. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Glodul pleoscăia cît colo de pe picioare. CONTEMPORANUL, V_I 293. Și s-a dus singură iară, Din papuci tot pleoscăind. TEODORESCU, P. P. 153. ♦ A bate din palme; a plesni. V. aplauda. Încep să plescăiască^[1] din palme, strigînd toți ura! CARAGIALE, la CADE. – Variante: pleoșcăi (SLAVICI, O. II 144), pliscăi (ȘEZ. XIII 189), plișcăi (SLAVICI, O. II 144) vb. IV.

PLESCĂI, plescăi și plescăiesc, vb. IV. Intranz. A scoate un sunet caracteristic desprinderii bruște a limbii de cerui-gurii sau a buzelor una de alta, în semn de plăcere (mai ales cînd se mănîncă ceva gustos); a mînca cu zgomot. La început ți-a fost rușine să mănînci și-ți era ciudă că plescăiești cînd sorbi. PAS, Z. I 69. Englezul îl goli dintr-o dată, plescăi din limbă, închise o clipă ochii și întinse din nou paharul. BART, S. M. 98. ◊ Fig. [Focul] creștea tot mai roșu, plescăind și lingînd cerul vînăt cu limbile lui gigantice. CAMILAR, N. I 182. ◊ Tranz. (Rar) Băiatul povestește a doua zi, plescăind buzele, cum s-a ospătat: cu supă și friptură și cozonac. PAS, Z. I 67. 2. A lovi (în special într-un corp lichid sau moale) producînd un zgomot caracteristic; a pleoscăi. Prizonierii legați cu funii treceau mereu pe uliți, prin noroiul în care plescăiau copitele cailor. DUMITRIU, N. 124. [În mîl] plescăia lipicios cîte o coadă de crap. GALAN, Z. R. 45. La început lopețile făceau zgomot, plescăind degeaba, ca și cum ar fi fost mînuite de copii. D. ZAMFIRESCU, R. 121. ◊ Tranz. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. IOSIF, T. 134. [Papucii] știe să-i poarte și să-i plescăiască. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ (Despre lichide) A se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic. Gheorghe Soare urcă și rămase agățat de-un butoi în care apa mai plescăia, zbătîndu-se. MIHALE, O. 365. O luarăm încet de-a lungul docului, pe cînd valurile răscolite plescăiau la mal. DUNĂREANU, CH. 94.

PLIȘCĂI vb. IV v. pleoscăi.

PLESCĂI, plescăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mînca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzînd brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producînd un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.

A PLEOSCĂI pleoscăi intranz. v. A PLESCĂI. /pleosc + suf. ~ăi

A PLESCĂI plescăi intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (în semn de plăcere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A mânca lacom, făcând zgomot cu limba și cu buzele; a clefăi. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafața unui lichid; a face „pleosc”. Vâslele plescăie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescăie. /pleasc + suf. ~ăi

pleoscăì v. 1. a face un sgomot ascuțit (cu limba, degetele, mâinile, etc.); 2. a se întreciocni: valurile apei încet pleoscăiau. [Onomatopee].

pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s’a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin.

pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin izbirea limbiĭ în gură.

pleoscăi (a ~) (desp. pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 pleoscăie, imperf. 1 pleoscăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pleoscăi, 3 să pleoscăie

plescăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 plescăie, imperf. 1 plescăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să plescăi, 3 să plescăie

pleoscăi (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 pleoscăie, imperf. 3 sg. pleoscăia; conj. prez. 3 să pleoscăie

plescăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 plescăie, imperf. 3 sg. plescăia; conj. prez. 3 să plescăie

pleoscăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 sg. și pl. pleoscăie, imperf. 3 sg. pleoscăia

plescăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 sg. și pl. plescăie, imperf. 3 sg. plescăia

plescăi (ind. prez. 3 sg. și pl. plescăie)

pleoscăesc, -căe 3, -căiam 1 imp.

PLEOSCĂI vb. 1. a plescăi, (reg.) a plioscăni. (A ~ cu limba.) 2. a plescăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 3. a plescăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 4. a plescăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

PLESCĂI vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ când mănâncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

PLEOSCĂI vb. 1. a plescăi, (reg.) a plioscăni. (A ~ cu limba.) 2. a plescăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 3. a plescăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 4. a plescăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

PLESCĂI vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)